Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Contradicţie. Bannerul electoral, amplasat ilegal pe stâlp

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Purtătorul de cuvânt al Electrica Târgovişte, Daniela Crintea, a declarat legat de incidentul petrecut sâmbătă la Ulieşti că, în prezent, nu există niciun contract semnat cu niciun partid politic privind amplasarea bannerelor electorale. Radu Alexandru în vârstă de 19 ani, s-a urcat pe un stâlp al Electrica din Ulieşti pentru a monta un banner electoral, şi a căzut de la o înălţime de trei metri electrocutat. „Nu avem contracte de închiriere pentru stâlpi. A existat doar o solicitare din partea a două partide politice, PSD şi PDL, cărora li s-au transmis răspunsurile oficiale, prin care se comunicau documentele necesare încheierii contractelor şi anume: certificat de urbanism, autorizaţie de construire de la Consiliul Local, proces verbal de inventariere pentru evidenţierea locaţiilor. Prin aceste acte puteau să stâlpii pentru afişele electorale, a declarat Daniela Crintea.

Reprezentanţii PDL Dâmboviţa, cei care voiau să monteze bannerul pe stâlp, au spus însă că ei au contract încheiat cu Electrica.

Intervenţie neautorizată...

Pentru că nu există un contract între cele două părţi, în cazul de faţă Electrica şi PDL, tânărul a amplasat fără autorizaţie acel banner.

„Oameni„ care se fac vinovaţi de producerea accidentului vor fi identificaţi în ancheta pe care o va face ITM Dâmboviţa. Noi nu îl avem înregistrat ca accident de muncă. În condiţiile în care ar fi existat un contract între părţi, montarea bannerelor ar fi trebuit făcută de un personal specializat al proprietarului, în baza unei convenţii de exploatare care stabileşte toate elementele. Neexistând acest contract, montarea s-a făcut fără respectarea unui cadru legal. Deci este o intervenţie neautorizată în instalaţia electrică de care nu ne facem responsabili, a mai spus Daniela Crintea.

Numai că reprezentanţii ITM Dâmboviţa, se dezic şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 55 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 8 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 49 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 50 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°