Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: „Privatizare” la Rulmentul: creditorii să preia activele în contul creanţelor

Publicat in Adevarul, vineri 10 iulie 2009 ·

Creditorii societăţii Rulmentul Braşov au discutat, în cadrul Adunării generale a creditorilor, despre posibilitatea acestora de a prelua o parte din activele societăţii în contul creanţelor, iar o decizie finală în acest sens va fi luată la o următoare adunare. „A fost o discuţie de principiu. Creditorii urmează să analizaze această opţiune de a prelua în contul creanţelor anumite active ale societăţii. Asta probabil se va decide la următoare convocare a adunării generale a creditorilor", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, Vasile Godâncă, reprezentant al Casei de Insolvenţă Transilvania.

În ceea ce priveşte licitaţiile pentru cele două pachete distincte, bunuri imobile şi bunuri mobile, începând din 4 iunie, în fiecare zi de joi, sunt organizate licitaţii, însă până în prezent nu a existat niciun cumpărător, deşi mai multe persoane au venit să se intereseze despre oferta societăţii.

"Deşi în fiecare săptămână se interesează cineva fie de bunurile mobile, fie de cele imobile, nu am reuşit să prindem niciun cumpărător. Vom organiza aceste licitaţii în fiecare joi din săptămână", a adăugat Godâncă.

Pentru pachetul de bunuri imobile, care cuprinde terenul de 44 de hectare şi construcţiile aferente, consorţiul de lichidatori format din Casa de Insolvenţă Transilvania Cluj Napoca şi RVA Insolvency Specialists Bucureşti, a stabilit preţul de 30,3 milioane euro (fără TVA), iar pentru pachetul de bunuri mobile preţul este de 4,7 milioane euro (fără TVA), potrivit sursei citate.

La licitaţia din luna aprilie, consorţiul de lichidatori a propus creditorilor dezmembrarea platformei şi vânzarea separată a bunurilor mobile şi imobile, separat de utilaje, însă ANAF a respins această metodă acceptând doar vânzarea pe două pachete separate: bunuri mobile şi bunuri imobile. Lichidatorii au anulat, în 18 mar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 56 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 43 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 37 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 43 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°