Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Constantin: Este foarte greu de ţinut echilibrul în USL. Tensiunile acumulate ar putea duce la o ruptură

Publicat in Antena 3, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Este foarte greu de ţinut echilibrul în USL, spune preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Acesta a explicat că tensiunile acumulate în timp ar putea produce o ruptură oricand.

În privinţa Alianţei de Centru Dreapta, Constantin a declarat că deşi aceasta nu mai funcţionează, acordul trebuie să meargă mai departe. În caz contrar, s-ar rupe şi USL-ul.

"Noi am încercat de fiecare dată să intervenim, să menţinem echilibrul, nu ştiu dacă se mai poate în momentul de faţă. (...) Sunt tensiuni care s-au acumulat în timp, care n-au fost spuse", a spus preşedintele PC, Daniel Constantin.

USL, calcule înainte de rupere. Surse: PNL i-ar da ultimatum lui Ponta şi ameninţă cu ieşirea de la guvernare

PSD nu are încă o majoritate în Parlament pentru a supravieţui fără PNL, iar răceala dintre cei doi lideri USL a fost mai evidentă ca niciodată chiar în faţa adversarului politic, Traian Băsescu. La ceremoniile de la Cotroceni, Ponta şi Antonescu s-au ignorat total.

Picătura care a umplut paharul a fost votul pentru conducerea TVR. Rareş Bogdan, propus de PNL pentru această funcţie, nu a trecut de plenul reunit al celor două Camere.

Antonescu, despre relaţia cu Ponta: Este indecent să mai pozăm în cuplu politic

Citiţi şi Crin Antonescu, despre despărţirea de Ponta: Obişnuiţi-vă!

Antonescu: USL este într-o situaţie grea. Va fi foarte greu să mergem mai departe

Citeşte mai multe despre: Daniel Constantin USL ruptura usl

Este foarte greu de ţinut echilibrul în USL, spune preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Acesta a explicat că tensiunile acumulate în timp ar putea produce o ruptură oricand.

În privinţa Alianţei de Centru Dreapta, Constantin a declarat că deşi aceasta nu mai funcţionează,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 4 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 24 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 38 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 59 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°