Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să ne alegem baba, în funcție de ce ne dorim să ne aducă anul în curs

Publicat in Adevarul, marți 1 martie 2011 ·

Tradiția babelor, în frunte cu Dochia, are rădăcini adânci în spațiul bihorean. Se spune că tot anul va fi așa cum e vremea în ziua babei alese. Numerologii recomandă alegerea babei în funcție de numărul de destin.

Zilele cuprinse în intervalul 1 - 6 martie sunt favorabile noilor începuturi, în special în ceea ce privește relațiile, spune numerologul și astrologul Dumitru Paraschiv. Tradiția la români, încă din vremuri pre-creștine, presupune că primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie corespund fiecare câte unei „babe" și cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și anul persoanei care și -a ales baba în cauză.

Orădenii care vor să știe cum să-și aleagă baba, astfel încât aceasta să îi ajute exact în acel domeniu în care au nevoie, trebuie să știe că experții recomandă alegerea acesteia în funcție de numărul destinului. Acesta se calculează prin adunarea numerelor care compun ziua, luna și anul nașterii. De exemplu, o persoană născută pe 18 decembrie 2000 va avea numărul de destin 9+3+2=14=5. "Trebuie înțeles că este vorba despre o tradiție și nu e bine să se transforme în dependență sau superstiție", spune Dumitru Paraschiv, cu precizarea că este în folosul nostru să cunoaștem încărcătura și corespondențele fiecărui număr, înainte de a ne alege baba.

Ce aduce fiecare număr

Numărul 1 este simbol al genului masculin, asociat astrologic zilei de duminică, zodiei Leu și Soarelui. Prin specificul său este un număr al impunerii, al liderului, reușitei, realizării. Persoanele care au nevoie în acest an de un maxim de creativitate, de inițiativă și de curaj, pot opta prin urmare pentru ziua de 1 martie, ca babă.

Pentru un plus de diplomație și succes în tratative sau negocieri este recomandată alegerea numărului 2, simbol al genului feminin. Având drept corespondent Luna, zodia Rac și ziua de luni, numărul 2 este le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Libertatea acum 41 minute
După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul de profesor de Fizică a fost rezervat de Klaus Iohannis la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, acesta s-a eliberat în urma cererii de pensionare depuse de preşedinte, informeaz

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum o ora
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Un microbuz care transporta 17 muncitori a fost implicat într-un accident pe drumul național 1A din Prahova

Ziare.com acum 31 minute
ISU Prahova a anunțat că un microbuz, care transporta 17 muncitori, şi două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs marţi după-amiază, 30 aprilie, pe drumul naţional 1A, în judeţul Prahova. Primele date arată că şoferul unuia di

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 3 ore
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum o ora
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 2 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 2 ore
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°