Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aspecte ale genocidului comis de regimul Basescu impotriva rezervistilor Romaniei (2005-2013)

Publicat in Corect News, joi 11 aprilie 2013 ·

Incepand cu anul 2005, Traian Basescu a declansat cu cinism o violenta ofensiva si impotriva corpului de rezerva al Sistemului National de Aparare, avand drept obiectiv ceea ce Emil Boc avea sa proclame oficial, in 2010: "parasirea pe cale naturala a sistemului" de catre rezervisti, adica disparitia fizica a celor pe care, asemeni Elenei Ceausescu, Demisul ii considera, cu o ura irationala - balastul periculos al Romaniei basiste.

Urmare a presiunilor psihice, agresiunii imagologice si a degradarii calitatii vietii lor, numai in perioada decembrie 2009-martie 2013 au decedat circa 20.000 de rezervisti cu varste cuprinse indeosebi intre 45 si 65 de ani, decesele fiind monitorizate si declarate "mari economii la fondul de pensii" al MApN, MAI sau SRI. Iar astazi, in conditiile inexplicabilei rebasificari a institutiilor statului, procesul a fost relansat printr-un nou val de decizii de Revizuire/Regularizare, botezate, mai nou, de "Recuperare", adica prin noi si ilegale atacuri impotriva dreptului la viata al rezervistilor, comise in baza legislatiei Boc-Basescu, in locul mult trambitatei "dreptati" promisa de USL. Noi nu acuzam (nu inca), doar constatam si punem, prin intermediul mass media, la dispozitia intregii lumi civilizate, date privind metodologia genocidului basist, dupa cum urmeaza:

- Furtul calificat al unui drept. Militarii si politistii au trecut in rezerva cu "drept de pensie" or, dreptul nu se impoziteaza! Prin frauda, acest drept ne-a fost rapit din 2005, fiind transformat, ilegal si retroactiv, in "venit impozabil";

- Furt prin transformarea "brutului" in "net". Avand sistem propriu de salarizare, impozitare si case proprii de pensii, structurilor militare li se retinea contributia la pensii direct din bugetul alocat, plus alte impozite, ceea ce revenea ca fond de salarii, fiind in fapt "netul" datorat sumei contractantilor. Or, la

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 3 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 4 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 3 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 5 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

13°/23°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°