Puţini ar fi putut anticipa rapiditatea cu care se va degrada viaţa noastră publică.O euforie ( naivă) părea să ne convingă că achiziţiile ultimilor ani, în materie intelectuală şi instituţională, sunt ireversibile. Apartenenţa la Uniunea Europeană marca cel mai puternic avans al democraţiei în România, în aceşti din urmă cincizeci de ani. Modernizarea era drumul pe care această naţiune se angaja.
Încă o dată, paradoxul funest al României a fost confirmat şi regresul a fost cu mult mai rapid şi mai profund decât toate promisiunile de progres- schimbarea de majoritate guvernamentală nu a însemnat doar o schimbare de echipă, ci şi debutul unei campanii ce a evocat celor înzestraţi cu memorie istorică debutul comunizării României. Combinaţia de fanatism şi de resentiment este remarcabilă. Naşterea unui nou discurs anti-european şi anti- american, sprijinit de oficialităţi, este o altă noutate pe care nimeni nu o va putea ignora, decât cu riscul ipocriziei şi al orbirii. Transformarea televiziunilor de ştiri în judecător şi călău, înzestrate fiind cu imunitate, este evoluţia care îşi află punctul culminant în vara şi toamna lui 2012.
Semnele vremurilor noastre sunt aceste derapaje ce subminează, cotidian, edificiul ridicat cu atâtea eforturi. Calomnia este regula publică de la care nimeni cu adevărat influent nu se abate. Elogiul caloriferului şi al comorilor Carpaţilor este dublat de campania de demonizare a lui Mircea Cărtărescu. În ochii celor care se investesc cu misiunea de a fi însăşi naţiunea, ( ghidaţi fiind de jurnalişti – inchizitori), Horia – Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu sunt complicii unui infractor intelectual, ce pătează blazonul de demnitate al României. Simpla atribuire a epitetului infamant de “ băsist” este suficientă pentru ca stigmatul să fie definitiv şi imposibil de înlăturat. În alte circumstanţe, ene