Islamistul Mohamed Morsi, noul preşedinte al Egiptului pe care preşedintele SUA Barack Obama s-a grăbit să-l felicite pentru victoria de duminică, vine din rândurile celei mai importante şi bine organizate dintre forţele politice din ţară, confreria Fraţilor Musulmani, în spatele căreia se află doi milionari persecutaţi de vechiul regim.
Membrii organizaţiei islamiste sunt toţi la fel, umili, idealişti şi stăpâni pe sine. Ei fac parte dintr-o generaţie religioasă conservatoare din lumea musulmană, a cărei devotare către Dumnezeu susţine determinarea lor legată de succesul în afaceri şi în politică. După cum spunea Hassan Malek, cel care-i organizează pe oamenii de afaceri din frăţie: "Nu am nimic în viaţa mea în afară de muncă şi familie". Aceşti islamişti reprezintă o provocare formidabilă pentru guvernele seculare din ţări ca Egipt, nu doar datorită conservatorismului lor, ci şi pentru munca lor etică, concentrarea şi aparenta abstinenţă de la lene şi păcat. Ei sunt mereu dispuşi să treacă peste orice provocare, scrie Business Week.
Pentru candidatura la preşedinţia Egiptului partidul organizaţiei islamiste numit Partidul Libertăţii şi Justiţiei l-a desemnat pe Khairat el-Shater, fostul deputat şi lider al Frăţiei Musulmane. Malek şi El-Shater sunt parteneri de afaceri care au petrecut mai mult de patru ani împreună în închisoare până la eliberarea lor, după revoluţie. Comisia electorală l-a descalificat din cursa prezidenţială pe El-Shater şi pe alţi nouă potenţiali candidaţi, declarându-l neeligibil pe fostul deputat din cauza condamnării penale anterioare. El-Shater a sprijinit candidatura lui Mohamed Mursi, preşedintele Partidului Libertăţii şi Justiţiei.
Omiţând divergenţele electorale, oameni ca El-Shater şi Malek, ambii milionari, pot forma conducerea de bază a Fraţilor Musulmani, reprezentând "latura