Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ISJ Vrancea nu vrea să demisioneze, ci aşteaptă decizia ministerului

Publicat in Gandul, vineri 14 decembrie 2007 ·

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea care, la începutul săptămânii, a lovit cu maşina o elevă pe trecerea de pietoni, va fi destituit, dacă nu îşi va înainta demisia. Declaraţia aparţine secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Svetlana Preoteasa, care a precizat că a aflat din presă despre incident, şi nu de la inspectorul general, aşa cum susţine acesta. Iordache Bostan se apără şi spune că nu s-au luat în calcul o eventuală vinovăţie şi starea sănătăţii copilului.

„Am discutat cu mama fetei şi am aflat că nu are nicio fractură la mână, la şold sau picior. De aceea nu voi demisiona din funcţie şi aştept decizia ministerului”. Secretarul de stat, Svetlana Preoteasa, a spus că a fost vorba de un „incident moral”. „Mi se pare inadmisibil să accidentezi un copil, fără să-l duci la spital. Nu a făcut acest lucru, ceea ce îmi ridică mari semne de întrebare asupra poziţiei dumnealui ca inspector şef. Îi aştept demisia, în caz contrar va fi demis”, a spus reprezentantul ministerului.

Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni din Focşani. Iordache Bostan este acuzat că nu a anunţat Poliţia despre producerea accidentului şi că a plecat de la locul faptei. Inspectorul spune că nu a fost vorba despre un accident, ci doar a lovit-o uşor pe tânără, cu oglinda laterală a maşinii. Eleva accidentată susţine însă că a fost lovită cu bara din faţă a autoturismului condus de Iordache Bostan. Tânăra a ajuns la spital, după ce a acuzat dureri la un cot, nefiind necesară internarea ei. (R. N.)

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea care, la începutul săptămânii, a lovit cu maşina o elevă pe trecerea de pietoni, va fi destituit, dacă nu îşi va înainta demisia. Declaraţia aparţine secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Svetlana Preoteasa, care a precizat că a aflat din presă despre incident, şi nu de la inspectorul general, aşa cum susţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 43 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 17 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 39 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 28 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 39 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°