Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Déjà vu. Revine recesiunea?

Publicat in Romania Libera, vineri 5 august 2011 ·

Într-o analiză publicată de Business Insider, Henry Blogdet scoate în evidenţă o realitate tristă a situaţiei economice actuale: puternicul sentiment de deja-vu resimţit în ultimele zile de investitorii de pe pieţele financiare ar putea avea consecinţe diferite de această dată. Pentru toţi cei care au urmărit îndeaproape colapsurile economice din 2000-2002 şi din perioada 2007-2009, căderea de 512 puncte a indicelui Dow Jones este ca un film difuzat în reluare.

Şi, amintirile din acea perioadă ne indică şi o altă dramă care bate la uşă: aceste prăbuşiri ale pieţelor pot dura mult şi pot avea consecinţe mult mai grave decât putem percepe la acest moment. Nu este exclus ca această perioadă să fie urmată de o suprinzătoare revenire economică, în fond, speranţa moare ultima.

Criza care loveşte acum economia mondială nu este totuşi o copie unu la unu a situaţiilor anterioare. Există o serie de diferenţe importante: Rezerva Federală (FED) nu mai are noi soluţii pentru ieşirea din criză (dobânzile au ajuns deja la zero), deficitul bugetar al SUA a scăpat deja de sub control, iar Congresul este sătul de "stimuli", iar populaţia s-a plictisit de "reveniri din recesiune".

Toate aceastea înseamnă un singur lucru: guvernului nu prea i-a mai rămas nimic de făcut cu privire la această prăbuşire a pieţelor.

Da, cu siguranţă vom trece de acest al treilea trimestru şi, speranţa unanimă este că acesta va mai rezolva din probleme. Dar nu va putea rezolva problemele esenţiale ale economiei, cum nici rezultatele din primul trimestru sau al doilea trimestru nu au făcut-o. Singura soluţie pentru economia Statelor Unite este reducerea datoriilor, în timp în mod disciplinat.

Ceea ce s-a petrecut cu o săptămâna în urmă - când ţara aproape a intrat în faliment pentru că au refuzat să ridice plafonul datoriilor - nu face decât să demon

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 48 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°