Dacă până acum confruntarea dintre agresorii statului de drept şi devotatul apărător al instituţiilor verticale a fost unul rece, de uzură, de vreo două zile a devenit fierbinte. Cu părerile date de la Cotroceni şi din studiourile TV prietenoase, Traian Băsescu lansează o veritabilă declaraţie de război. Unul total. A cărui miză este persoana viitorului premier.

În condiţiile în care aproape toată lumea s-a împăcat cu ideea că bătălia electorală va fi câştigată fără drept de apel de USL, preşedintele se încrâncenează să fluture o presupusă prevedere constituţională care îi dă mână liberă în numirea premierului. Pentru el nu contează cine câştigă la urne, ci cine prezintă în faţa sa încrederea că va fi un bun şef de guvern, capabil să guverneze în felul în care doreşte el şi pe care-l consideră cel mai bun dintre toate cele posibile. Ar simţi dispreţ faţă de sine dacă l-ar numi pe Ponta. Motivul? “Nu pot să numesc încă odată ca premier pe unul care a vrut să mă surprindă!”

Uluitor: pare să fie vorba deci despre o vendetă personală! Dar, atâta timp cât Băsescu vorbeşte în numele „PREŞEDINTELUI” ca instituţie inalienabilă şi nu în al său personal, lucrurile par să fie în ordine.

Ce mi se pare mie interesant în această ameninţare: Băsescu ştie, a fost prevenit, că dacă va refuza nominalizarea unui premier propus de alianţa câştigătoare va fi suspendat. Va fi prima suspendare pe deplin justificată de până acum. Pe ce se bazează el atunci, riscând acest anunţ categoric cu o determinare care mă face să nu mă îndoiesc că o va face? Pe ce manevre oculte? Pe sprijinul Europei? Pe sprijinul “instituţiilor verticale”? Pe o confruntare directă, violentă? Ce argumente legale va aduce în sprijinul refuzului său? “Imaturitatea” lui Ponta? Plagiatul? Să fim serioşi: Constituţia nu-i impune să solicite din partea câştigătorilor un certificat de maturitate. Cu alt pre