Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei ani de la evacuarea forţată a romilor din Cluj. "Scoateţi-ne din Pata Rât!"

Publicat in CityNews Alba, duminică 15 decembrie 2013 ·

Activiştii şi romii care trăiesc în locuinţele modulare de la Pata Rât vor să marcheze prin teatru şi dezbateri trei ani de la evacuarea ce a avut loc pe 17 decembrie 2010. Atunci, cu ajutorul Poliţiei Locale, municipalitatea a mutat romii de pe strada Coastei şi a dărâmat barăcile acestora. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat Primăria Cluj-Napoca pentru această acţiune.

Copiii şi adulţii din Pata Rât vor participa, marţi, la un teatru stradal protestatar, după care vor "vizita" groapa de gunoi şi vor discuta despre soluţiile pe care le au pentru a pleca din "ghetou".

„Dorim ca evacuarea din 17 Decembrie 2010 să nu treacă neobservată pentru că avem un mesaj de transmis: luptăm să plecăm de aici! Noi ne-am născut în orașul Cluj-Napoca și acolo vrem să trăim în continuare, nu între gunoaie”, a declarat Claudia Greta, președinte interimar Asociația Comunitară a Romilor din Coastei (ACRC).

„În 2010, autoritățile nu au acordat atenție petițiilor noastre și în decembrie au evacuat 350 de persoane de pe Coastei. În 2011, am obținut decizia CNCD cu privire la natura discriminatorie a evacuării și a condițiilor precare în care au fost relocate familiile în zona Pata Rât. Am mobilizat mai multe organizații internaționale. După protestul „Sunt rom și vreau să trăiesc în demnitate”, după „Marșul pentru dreptate socială”, sau manifestația stradală „Munca nu e un lux – e un drept”, în decembrie 2012, împreună cu cei „Alungați la periferie”, ne-am imaginat ce înseamnă ca „primăria să fie a mea”. După 3 ani strigăm împreună SCOATEȚI-NE DIN PATA RÂT! Revendicăm introducerea desegregării Pata Rât printre obiectivele Clujului 2014-2020”, a completat prof. univ. Enikő Vincze, membru fondator al Grupului de Lucru al Organizațiilor Civice (gLOC).

În urmă cu trei ani, romii de pe strada Coastei au fost evacuaţi şi mutaţi în locuinţe modulare din

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°