Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi morţi şi trei răniţi, după ce un elicopter s-a prăbuşit la Bacău. Răniţii au fost aduşi la Bucureşti

Publicat in Antena 3, joi 7 martie 2013 ·

Update 18.55 - Cei trei răniţi din elicopterul prăbuşit joi după-amiază în judeţul Bacău au fost aduşi în Bucureşti, doi dintre ei urmând să fie transportaţi la Spitalul Militar, iar al treilea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit unor surse citate de Mediafax.

"Rănitul care va fi dus la Floreasca va fi supus unor investigaţii, iar în funcţie de rezultatul acestora va fi păstrat în această unitate sanitară sau va fi dus, şi el, la Spitalul Militar", au mai spus sursele citate.

MApN a precizat că elicopterul prăbuşit astăzi este un aparat Puma Socat aparţinând Forţelor Aeriene Române. Elicopterul se afla în timpul unui zbor în formaţie în timpul accidentului şi a luat foc la impactul cu solul.

Update 17.05 - Informaţia privind decesul celor două persoane a fost confirmată, la Antena 3, şi de ministrul Apărării, Mircea Duşa.

"Din echipajul de cinci persoane ale elicopterului, se pare că două persoane sunt decedate şi trei sunt grav rănite. Am deschis un zbor de urgenţă care va aduce persoanele la Bucureşti, vor fi aduşi cu aeronava Ministerului Apărarii, şi am apelat şi la SMURD", a declarat ministrul Duşa, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Potrivit demnitarului, elicopterul care s-a prăbuşit făcea un zbor de instrucţie.

Update 16.50 - Doi morţi şi trei răniţi, în urma accidentului, potrivit corespondentului Antena 3.

Vezi, mai jos, imagini de la locul unde s-a prăbuşit elicopterul

Update 16.47 - Un comunicat MApN a anunţat că este vorba despre un elicopter Puma Socat aparţinând Forţelor Aeriene Române care s-a prăbuşit joi, în jurul orei 16.00, în apropierea comunicaţiei Bereşti-Bistriţa, judeţul Bacău, în timpul executării unui zbor în formaţie.

Conform sursei citate, o comisie din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene va cer

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. UPDATE: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului / "Niciun semn de viaţă" detectat la locul accidentului - televiziunea de stat. Oficial iranian: Elicopterul a fost „ars complet” în urma prăbuşirii

Mediafax acum 13 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°