După ce s-a închis fabrica de filatură, Lucica s-a angajat ca şi vânzătoare la cea mai veche mercerie din oraş.

Visul Lucicăi a fost să devină contabilă. „M-am şi înscris la un liceu, dar a venit armata şi a ocupat călădirea liceului şi ne-au mutat cu forţa în Şimleul Silvaniei. Şcoala nu mi-a plăcut deloc în internatul acela şi am venit înapoi acasă ", povesteşte Lucica. Aceasta mai spune că a crescut într-o familie în care mama ei era o foarte bună gospodină, pricepută la gătit şi foarte îndemânatică, iar tatăl, ofiţer de profesie, ar fi vrut să-şi vadă fata lucrând în sistemul sanitar. „Mama n-a avut pe cine să înveţe îndelitnicirile acestea, pentru că, dacă gătitul mi-a plăcut, la cusut şi în şcoală, mă ajuta mama. Tatăl meu ar fi vrut să fac ceva în domeniul sanitar, dar eu nu am vrut. M-am căsătorit devreme, cu un soţ minunat, şi am făcut copii şi nu-mi pare rău", povesteşte Lucica.

De 12 ani lucrează în mercerie

A urmat un curs de specializare ca filatoare şi, după ce s-a închis Filatura din Bistriţa, s-a angajat la mercerie. „Cea mai mare temere a fost că nu o să mă descurc, fiind total antitalent la îndeletnicirile acestea. În timp, am prins dragoste de nasturi, de tot ce găseşti în mercerie, şi am învăţat din mers. La început nu ştiam nici care e diferenţa între o croşetă şi un ac de împletit", îşi aminteşte bistriţeanca. Deşi este pensionară, spune că spiritul tinereţii nu a abandonat-o şi că încă mai ascultă muzică rock de calitate şi le dă sfaturi despre modă doamnelor care trec pragul merceriei. „Nu am idei de viaţă învechite, pentru că nu mă simt o pensionară bătrână. Acasă nu pot să stau să nu fac nimic, aşa că vin şi mai lucrez cu jumătate de normă", povesteşte Lucica. Acesta îşi aminteşte cu drag de vremurile în care fredona hiturile rock la modă şi ştia toate topurile de muzică. Munca în mercerie spune că a format-o ca