Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Vaida Voevod, între masonerie şi mirajul regalităţii

Publicat in Romania Libera, vineri 28 decembrie 2012 ·

Fostul lider al PNR a ajuns în conflict deschis cu Iuliu Maniu pentru că Alexandru Vaida Voevod a fost fascinat şi atras de personalitatea Regelui Carol al II-lea.

Una dintre cele mai ilustre personalităţi ale României interbelice a fost clujeanul Alexandru Vaida Voevod. El a fost de trei ori prim-ministru al României Mari, de mai multe ori ministru, ministru de stat pentru Transilvania, membru al Consiliului Dirigent şi consilier regal. De asemenea, el a fost membru al Parlamentelor din Bucureşti şi din Budapesta şi al Marii Adunări Naţionale, care a proclamat Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Însă Alexandru Vaida Voevod a intrat în istorie prin faptul că el a fost deputatul care a citit, în octombrie 1918, în Parlamentul din Budapesta, Declaraţia de inde­pendenţă a naţiunii române din Austro-Ungaria, prin care românii din Dubla Monarhie au notificat întregii lumi decizia de a-şi lua soarta în propriile lor mâini.

Descendent al unei familii ilustre

Alexandru Vaida Voevod provenea dintr-o ilustră familie românească, înnobilată de principele Gabriel Bethlen. El se înrudea cu doi episcopi greco-catolici ai Transilvaniei, Ioan Bob şi Ioan Lemeni. De asemenea, bunicul său, Alexandru Bohăţel, a fost unul dintre liderii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania. Tatăl său, Dionisie Vaida, a fost unul dintre liderii mişcării naţionale a românilor ardeleni, iar Gavril Vai­da, unchiul lui Alexandru Vai­da Voevod, a fost străbunicul pe linie maternă al lui Corneliu Coposu.

Educaţie în stil german

Alexandru Vaida Voevod a ter­mi­nat şcoala primară în Cluj, apoi a studiat la liceele germane din Bistriţa şi din Braşov. Cunoaşterea excelentă a limbii germane i-a permis să se înscrie la cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii din Viena. În perioada studenţiei, el a devenit membru al societăţii „România Jună" şi s-a impl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 18 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 33 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marcel Ciolacu, gafă monumentală la Timișoara: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“ VIDEO

Adevarul acum 28 minute
Marcel Ciolacu a făcut o remarcă deloc inspirată într-o conferință de presă la Timișoara, precizând că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Gafa premierului a fost sesizată imediat și taxată prin grimase de către colegii săi

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Mediafax acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°