Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, ieri, în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei femeilor liberale, că este conştient că în continuare în România este mai greu pentru femei decât pentru bărbaţi să facă politică. Liderul PNL a mai spus că, pentru el, femeile sunt, în acelaşi timp, sexul frumos şi sexul tare. Sursa: ADI PÎCLIȘAN
Întrebat cum se simte printre atâtea doamne liberale prezente la gală, Antonescu a răspuns: "Foarte bine. Foarte bine m-am simţit întotdeauna între doamne. În general n-ai de ce să nu te simţi bine dacă eşti normal".
"Avem de învăţat din totdeuna şi pentru totdeauna de la femei cum se pot face mai multe lucruri importante deodată, cum ajunge timpul pentru toate aceste lucruri atunci când noi, bărbaţi, credem că nu mai reuşim şi că ne depăşeşte, de învăţat ce e curajul, forţa şi bravura, pentru că bărbaţii sunt cei care în decursul istoriei omenirii au făcut caz de vitejie, dar, după părerea mea, totdeauna femeile au fost mai curajoase, mai tari, mai tenace, cu capacitate mai mare de a lua asupra lor, de a purta diferite poveri, aşa încât pentru mine, sexul şi frumos, dar şi sexul tare, în acelaşi timp, sunt femeile", a mai spus Antonescu, citat de mediafax.ro.
Crin Antonescu a mai spus că PNL nu are asemeni "socialiştilor" o viziune cantitativă asupra numărului de femei care trebuie să intre în politică sau în Parlament şi a susţinut că liberalii au o viziune "care nu face discriminări".
Totodată, Antonescu le-a asigurat pe femeile care vor să intre în politică, în PNL, că au "deschisă calea".
El a amintit de faptul că 80% dintre europarlamentarii liberali sunt femei şi a adăugat că bărbaţii au avut dintotdeauna de învăţat de la femei - cum se pot face mai multe lucruri interesante deodată şi cum ajunge timpul pentru toate acestea.
CITITI ȘI:
TENSIUNI ÎN USL. Ilie Sârbu: Vom discut