Artistul care se regăseşte în mod egal în teatru, film, televiziune şi vânătoare are o detaşare „oltenească“ atunci când priveşte la societatea românească actuală. Din zecile de filme în care a jucat, nu ar putea alege unul, două sau zece. „Pe toate le-am iubit!“, spune dintr-o suflare. Emblematic, în conştiinţa românului simplu, actorul Şerban Ionescu este „Ion“ din ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu. Următoarea premieră, încă nedatată în agenda cinematografică, este „Umilinţa“ de Cătălin Apostol. „Umilinţă este peste tot în România, dacă te uiţi în jur“, încearcă să facă un joc de cuvinte.
- Aveţi în spate o filmografie impresionantă. În ultimii ani, v-aţi implicat în proiecte TV...
- Chiar dacă vi se par mai uşoare producţiile acestea de televiziune, actorii lucrează cu aceeaşi responsabilitate şi disciplină. Acesta este materialul, cu ăsta lucrăm: Cehov a murit Shakespeare a murit, şi mulţi scenarişti nici noi nu am avut. Iar cei noi sunt puţini şi tineri, iar o mare parte dintre ei nu prea se pricep.
- Mergeţi des la Corabia, locul unde v-aţi născut?
- Acolo m-am născut, dar m-am şcolit la Braşov. Odată la două-trei luni trec prin locurile pe unde am copilărit - la Corabia, la Caracal. Vacanţele mi le făceam acolo. Sunt legat de Dunăre, de mirosul pământului, de apa pe care o beam. Se şi spune că odată pe an trebuie să treci prin locurile unde ai copilărit şi să stai o perioadă de timp.
- De acolo vi se trage pasiunea pentru pescuit?
- Nu neapărat, este un mod de a mă relaxa. Pescuiesc mai rar, mai mult vânez. În sezon ies de două ori pe săptămână la vânătoare, când merg mult pe jos. Ador sportul ăsta, să merg 15-20 de kilometri pe zi. Când nu am repetiţii, ies chiar zilnic la vânătoare - în Deltă, la Râmnicu Sărat, pe lângă Giurgiu, pe lângă Braşov, prin Bără
