Povestea lor a început în anul 1932. Ea avea 20 de ani,iar el 49. Au fost amanţi timp 9 ani înainte de încheierea războiului, când şi ea, şi el au fost împuşcaţi şi spânzuraţi cu capul în jos, de către partizani.
Este vorba despre Claretta Petacci şi Benito Mussolini, a căror poveste figurează în cartea "Mussolini Segreto". Volumul conţine jurnalele Clarettei, publicate de nepotul ei, Ferdinando Petacci. Cartea conţine episoade incendiare pe care, după cum notează presa italiană, istoria trebuia să le consemneze, chiar şi numai pentru a vedea “cealaltă faţă a unor oameni care nu fac cinste istoriei”.
“Te-am dezbrăcat de trei ori”
Dictatorul italian pomeneşte de Hitler când i se confesează amantei lui că este rasist. "Eram rasist încă din 1921. Nu înţeleg de ce oamenii cred că îl imit pe Hitler. El nici măcar nu apăruse atunci. Mă apucă râsul. Trebuie să-i învăţ pe italienii ăştia ce este o rasă, ca să nu se mai amestece şi să creeze jumătăţi de măsură şi ca să nu ruineze tot ce este mai frumos în noi".
Claretta mai descrie în jurnalul ei fanteziile erotice pe care le avusese cu celebrul ei amant, care era căsătorit şi tată a cinci copii. "Ştii, iubire, că noaptea trecută, la teatru, te-am dezbrăcat de trei ori? Aveam o dorinţă nebună să te posed. Trupul tău mic, carnea ta mă înnebuniseră, mâine vei fi a mea. Corpul tău delicios va fi al meu, numai al meu. Îl voi lua şi îl voi face unul cu al meu."
"Da, dragostea mea, am greşit”
Claretta nu era singura amantă din viaţa lui Mussolini după cum singură povesteşte. Într-o filă din jurnalul ei, datând din 19 februarie 1938, notează ce i-a scris el,printre altele : "Da, dragostea mea, am greşit, dar mai mult decât oricine pe lume, pe tine te iubesc şi am nevoie de tine mai mult ca niciodată. Te ador, sunt nebun după tine. Nu ar fi trebuit să te fac să suferi, pentru că suferinţa ta se revarsă ş