Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porumboiu caută al 13-lea antrenor! Va fi cu noroc sau cu ghinion? Cele 3 nume aflate pe lista celor de la Vaslui

Publicat in Pro Sport, marți 25 septembrie 2012 ·

Niciun antrenor dintre cei 12 nu a stat un sezon întreg la Vaslui

Dorinel Munteanu, Hizo şi Pustai sunt variantele luate în calcul de Porumboiu, după ce Ilie Stan şi Ionuţ Badea l-au refuzat

Braşov - Vaslui 2-1 şi Adrian Porumboiu caută al 13-lea antrenor pentru echipa lui, în cei şapte ani de la promovarea în Liga I. Că Şumudică a demisionat ori că a fost convins să o facă, e mai puţin important. Ce rămâne e faptul că o echipă în care s-a investit enorm şi care, printre altele, nu s-a făcut de râs în Europa, nu reuşeşte să dea lovitura. Adică să ia titlul! Care ar fi vina patronului în toată această poveste? Are el vreo vină? Şi care ar fi ea?

La Vaslui se dau cele mai mari salarii din Liga I, salariile sunt la zi, sunt asigurate toate condiţiile pentru marea performanţă. Şi totuşi, aceasta lipseşte. Cam asta e realitatea pe care o auzim noi, microbiştii, de fiecare dată când se discută despre Vasluiul lui Adrian Porumboiu. Şi atunci, n-ar fi oportună o analiză introspectivă a omului cu o avere de câteva sute de milioane de euro? ProSport a încercat un dialog aseară cu finanţatorul moldovenilor pe această temă.

Patron-antrenor, patron-manager, patron-jucător?

Una dintre vorbele care circulă tot mai des în lumea fotbalului îl arată cu degetul pe patron. În sensul că acesta nu i-ar oferi antrenorului, oricare ar fi el, libertatea totală în pregătirea echipei. Porumboiu a punctat aseară pentru ProSport: "Spre deosebire de alţi patroni din Liga I, eu chiar mă pricep la fotbal. Sunt de atâţia ani în fenomen, ştiu ce vorbesc. Cum să nu îi spun unui antrenor chestiuni punctuale de tactică, dacă le sesizez foarte bine din tribună, iar el persistă într‑o greşeală care ne costă puncte în clasament". Reporterul a atins apoi o altă problemă: lipsa unui manager cu adevărat valoros la echipă! Patronul vasluian a punctat şi aici: "Singura mea

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 16 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°