Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Răzvan Popescu Mirceni - salvatorul delfinilor

Publicat in Adevarul, duminică 5 iulie 2009 ·

Demonstraţiile sale ştiinţifice au avut un succes unic în România, iar cea mai mare dorinţă a sa este acum să-şi autofinanţeze organizaţia pentru a-şi atinge obiectivele. Luptă pentru salvarea delfinilor care de câţiva ani cad victime în plasele pescăreşti.

„Dacă la începutul anilor ‘60 în Marea Neagră trăiau peste 2.000.000 de exemplare, în anii ’90 au fost estimaţi sub 100.000. Declinul numeric a fost cauzat de vânătoarea industrializată, barbară şi poluarea intensivă la care a fost supusă Marea Neagră“, explică Răzvan.

Este conştient de cât de preţioşi sunt delfinii ale căror decese sunt, pentru unii, doar o statistică obişnuită. Dacă până în 2007, delfinii erau trataţi cu o indiferenţă crudă, specialiştii Oceanic Club prin proiectul „Delfini în criză!“ au făcut studii care să demonstreze că trebuie luate măsuri urgente.

„Este necesară întocmirea unui plan de management al populaţiilor de delfini din Marea Neagră înainte de momentul în care procesul reducerii numerice a delfinilor ar ajunge într-un punct ireversibil. Marea e tristă fără delfini pentru că ei sunt parte a vieţii pe Terra!“, a spus Răzvan. Cercetarea necesită bani, iar zbaterea este cu atât mai mare cu cât instituţiile nu reacţionează. O operaţiune de recuperare a unui delfin ajuns pe plaje costă 100 de lei în condiţiile în care anul trecut au eşuat 45 de delfini, iar anul acesta s-a ajuns la 38 de cazuri, o situaţie care îi îngrijorează pe biologi.

Un om de echipă

„Istoria celor 19 ani de Oceanic-Club a demonstrat că sunt un individ care nu renunţă uşor la atingerea unui obiectiv. Nimeni nu se aştepta ca după terminarea facultăţii să mai continui lucrul cu această organizaţie fondată la iniţiativa mea pe când eram în clasa a X-a de liceu, şi care, la începuturile sale, părea o joacă de copii...“, se destăinuie Răzvan. Din principiu acordă fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 2 ore
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 46 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°