Imediat după plecarea delegaţiei FMI, guvernul a scos la vedere propunerea de restructurare a sectorului energetic. O propunere aprobată de altfel în CSAT şi în jurul căreia nu se învârt decât confuzii şi sloganuri.
Chestiunea strategiei de siguranţă naţională, votul în CSAT şi deciziile administrative amestecă unităţi, învârt fonduri şi confuzează piaţa. Dar a lua asemenea decizii în CSAT e, până la urmă, firesc, dacă se ţine cont de retorica bizară pe baza căreia se face restructurarea, una naţionalistă de secol XIX, fără nicio legătură cu economia secolului XXI: promovarea identităţii energetice naţionale, creşterea independenţei energetice, construcţia unor companii puternice pe piaţa regională etc. Desigur, se vorbeşte şi de investiţii şi de costuri şi mai ales de păstrare de locuri de muncă, dar, atunci când obiectivele ţin de logica patriotismului de faţadă, logica economiei concurenţiale nu-şi mai are locul. Cu atât mai mult cu cât întreaga restructurare nu are mai nimic de a face cu pieţe regionale sau identităţi naţionale, ci pur şi simplu cu piaţa noastră internă. De vreme ce, tehnic, nu putem exporta mai mult de 10% din producţia de energie, gazele sunt pe sfârşite, iar cărbunele ineficient, despre ce pieţe regionale vorbim?
Aşadar, cu avizul CSAT, guvernul vrea să formeze două struţocămile energetice a căror structură şi motivaţie rămân la nivel de principii generale (şi chiar acelea discutabile), în ciuda tuturor criticilor venite de la experţii independenţi în domeniu. Prima companie cuprinde complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Hidroelectrica Slatina şi Vâlcea, energia nucleară de la Cernavodă, SNLO Lignit Oltenia şi o parte din Electrica (34% nuclear, 10% hidro, 56% termo şi va deţine 48% din piaţă). A doua cuprinde cea mai mare parte din Termoelectrica, Hidroelectrica cu Porţile de Fier şi alte centrale, CNH, Romgaz