Toată povestea cu ISC-ul este una încurcată. Adversarii fostului premier au jubilat atunci când noul şef al Inspectoratului în Construcţii, abia pus în scaun, s-a precipitat să se retragă ca parte civilă din procesul „Trofeul Calităţii”, văzând în asta o conspiraţie la nivel global, potrivit căreia Ponta, presat de Năstase, l-ar fi numit pe acesta în fruntea unei agenţii care tocmai fusese trecută în subordinea Guvernului special în acest scop. Cei care l-au urmărit cu atenţie pe dl Grăjdan au putut să-şi dea seama că are ceva probleme, altminteri nu l-ar fi invocat pe Cuza, dar mă îndoiesc că Ponta putea să facă în mod conştient o asemenea gafă. La valul de numiri efectuate cu recomandări din toate direcţiile, e posibil să nu fi dat prea mare atenţie – în mod regretabil – tocmai acestuia. Înclin să cred, totodată, că Grăjdan este unul dintre acei susţinători fanatici cărora nu trebuie să li se spună ce să facă.

Cert este că povestea asta a ieşit prost, inclusiv pentru Adrian Năstase.

Deşi, pe fond, lucrurile ar trebui privite în întregul lor. Este evident că suma cu care s-a constituit parte civilă ISC nu lipseşte din contabilitatea instituţiei.

Teoretic, ea s-ar fi putut regăsi în registre. Practic, nu s-a întâmplat aşa. După cum la fel de evident este faptul că ISC-ul s-a constituit parte civilă la presiunile DNA, care dorea prin toate mijloacele să-l înfunde pe fostul premier. Dorea sau aşa primise ordin. Sau înţeleseseră procurorii că „sus” asta se doreşte. De ce au făcut-o şefii de atunci ai ISC-ului? De ce n-au spus: „staţi dom’le, că banii ăştia nu lipsesc de la noi?” Foarte simplu: dl procuror Ţuluş le-a arătat, extrem de convingător, care poate fi rezultatul unei astfel de opoziţii. Face parte din tactica curentă a procurorilor.

Faptul că Grăjdan a retras ISC-ul din proces este pandantivul acestei acţiuni. Plus cu minus. În fizică