Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colecţionarii de amintiri! "Insigna noastră e mică şi elegantă, a Germaniei e mare şi obraznică"

Publicat in Pro Sport, vineri 3 august 2012 · · ·

Dincolo de performanţe şi medalii, Jocurile Olimpice reprezintă cadrul perfect în care sportivii din toată lumea se cunosc şi socializează. Satul Olimpic, locul care reuneşte timp de aproape trei săptămâni cei mai buni atleţi ai lumii, se transformă însă într-o adevărată piaţă, în care moneda de schimb sunt insignele cu simbolurile ţărilor ce participă în concurs. Aflat la prima participare olimpică, tenismenul Horia Tecău, triplu finalist la Wimbledon, a reuşit să adune în câteva zile nu mai puţin de 30 de insigne.

"Vânătoarea" după ţări

Puncte mici metalice îmbracă şnurul acre­ditării la Jocu­rile Olimpice. Simboluri colorate, unele stilizate, altele purtând steagurile ţărilor, sunt imagini obişnuite care pot fi întrezărite la gâtul celor mai mulţi sportivi. Schimbul cu insigne a creat încă din primele zile ale Jocurilor Olimpice o adevărată isterie printre sportivii ce locuiesc în Satul Olimpic. "Deja a devenit o modă să faci acest schimb, e agitaţie mare cu ele. Noi, jucătorii din circuit, le schimbăm între noi, foarte rar să primim sau să dăm cuiva de la alt sport», explică Horia Tecău. Pe banda roz aflată la gâtul lui se pot distinge uşor nume precum Rusia, Danemarca, Brazilia, Suedia, Cipru, SUA, Turcia. "Am făcut schimb cu Wozniacki, Baghdatis, fraţii Bryan şi cu Youzhny", spune Horia.

România, elegantă. Germania, obraznică

Privirea îţi e atrasă însă de o insignă mare, pe care e desenat un copil pus pe şotii, învăluit în culorile Germaniei. "Asta o am de la Petzschner, cu care am avut un moment amuzant. Atunci când i-am dau eu insigna noastră, i-am spus că e "mică şi elegantă", iar el mi-a oferit-o pe a Germaniei şi mi-a zis că este "mare şi obraznică", se amuză el. Deşi aventura olimpică s-a sfârşit destul de repede, încă din primul tur, Horia spune că prezenţa la Jocurile Olimpice a fost unul dintre cele mai emoţionante m

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 21 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 37 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 45 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 48 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°