O secundă de neatenţie a fost suficientă pentru ca un conducător auto să provoace un accident de circulaţie. Două persoane au fost rănite, iar un indicator rutier a fost distrus. Accidentul s-a produs sâmbătă seară, în jurul orelor 16.30, în localitatea Cristian.
Potrivit poliţiştilor, şoferul, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens unde a dărâmat un indicator rutier. Maşina a continuat apoi să meargă şi a acroşat doi pietoni, în vârstă de 21 de ani, şi, respectiv, 17 ani. Victimele au fost transportate ulterior cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Medicii ne-au spus că starea de sănătate a pacienţilor este bună fiind în afara oricărui pericol.
Şoferul fugar, prins
după o săptămână
Oamenii legii au reuşit, tot sâmbătă, să identifice suspectul în cazul unui accident de circulaţie petrecut în urmă cu o săptămână pe strada Tudor Vladimirescu, din Braşov. „George G., în vârstă de 23 de ani, este suspect în cazul accidentului rutier cu fugă de la locul faptei, din noaptea de 23 spre 24 septembrie 2007 soldat cu decesul pietonului Ioan M. În urma cercetărilor, s-a stabilit că acesta a condus un autoturism Dacia cu care a lovit pietonul. Suspectul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe 15 zile, pentru infracţiuni la Legea Circulaţiei”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov. O secundă de neatenţie a fost suficientă pentru ca un conducător auto să provoace un accident de circulaţie. Două persoane au fost rănite, iar un indicator rutier a fost distrus. Accidentul s-a produs sâmbătă seară, în jurul orelor 16.30, în localitatea Cristian.
Potrivit poliţiştilor, şoferul, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a pierdut controlul a