Îl admir sincer pe domnu' Dan: a reuşit să-şi facă un capital politic dintr-o interpretare la limita legalităţii a instrumentului mediatic. Puşcăria şi lupta juridică pentru înfiinţarea Partidului Poporului nu au făcut decât ca aura de Batman TV să strălucească şi mai tare.

S-a trezit dimineaţa, plină de viaţă, cum nu s-a mai simţit demult. Nici hernia, care îi înţepeneşte oasele încât abia ajunge la ibric să pună apa pentru cafea, parcă nu a mai supărat-o astăzi. Şi-a pus rochia turcoaz, cerceii galbeni (ca să se asorteze!), şi-a vopsit sprâncenele, buzele, ochii, obrajii, şi-a luat poşeta şi s-a dus să-şi întâlnească visul, spre invidia vecinelor care, în zi de sâmbătă, se ocupau mai mult de zacuscă decât de vise. Da, Mărioară, mori de ciudă, mă duc să-l văd pe domnu’ Dan!

Aşa a arătat, cu siguranţă, începutul zilei de 1 octombrie pentru sute de „amante oteviste” din Timişoara, care s-au înghesuit să-l vadă în carne şi oase pe cel cu care vorbeau nopţile la telefon, singurul bărbat care le înţelege cu adevărat, Dan Diaconescu. Preşedintele Partidului Poporului şi-a început în Banat campania, care a semănat mai mult cu un turneu de promovare. Poate de aceea a fost primit mai degrabă ca Elvis decât ca om politic. Şi reacţia electoratului PP-DD a fost tot ca în faţa unui idol – au făcut cozi, au primit baloane (mov) şi steguleţe cu eroul veşnic în direct.

DD cu siguranţă şi-a făcut temele în materie de PR politic, iar platforma sa, primară în esenţă, e desprinsă din discuţiile de bucătărie ale armatei sale de rating – Băsescu la puşcărie, mâncare şi băturură pentru tot poporul, domnu’ Dan preşedinte. Simplu şi la obiect. Este cumva şi o explicaţie a puterii extraordinare şi a fascinaţiei pe care Diaconescu le exercită asupra privitorilor săi. Cu ocazia asta, îmi amintesc de un interviu pe care l-a acordat defunctei astăzi reviste Maxim. DD