În toamna anului 1940, toate judeţele din Ardealul de Nord, realipit Ungariei, au fost călcate de trupele militare. Dacă saşii şi secuii din Bistriţa au ieşit în strădă în straie de sărbătoare pentru a întâmpina trupele hortyste, românii s-au ascuns, rugându-se să nu aibă de suferit. Un bistriţean ne surprinde cu imagini document din arhivele Ungariei cu vizitele trupelor militare de la Bistriţa.
După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a trecut în administrarea Ungariei. La începutul lunii septembrie a anului 1940, România cedează Ungariei o suprafaţă de 43.492 de kilometri pătraţi, reprezentând jumătate din teritoriul Transilvaniei, cu o populaţie de aproximativ 2,6 milioane de locuitori, 50% dintre ei fiind români, 37% maghiari şi secui, iar 12,7% alte naţionalităţi.
Teritoriul care a fost cedat Ungariei conţinea judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna, Harghita, dar şi părţi din Bihor şi Cluj. Administraţia ungară a refăcut comitatele, existente înainte de 1918, pe care le-a numit Szilágy (Sălaj), Szolnok-Doboka (Solnoc-Dobâca), Beszterce-Naszód (Bistriţa-Năsăud), Maros-Torda (Mureş-Turda), Udvarhely (Odorhei), Csik (Ciuc) şi Háromszék (Trei Scaune).
La acestea s-au adăugat comitatele refăcute prin adăugarea de teritorii din Ungaria istorică şi Ucraina subcarpatică: Szatmár (Satu Mare), Ugocsa (Ugocea) şi Máramaros (Maramureş).
Ocuparea militară a Ardealului a început în data de 5 septembrie şi s-a sfârşit 8 zile mai târziu, stabilindu-se 9 etape de înaintare, fiecare conţinând 40-80 de kilometri.
În data de 8 septembrie a venit rândul bistriţenilor să dea ochii cu trupele maghiare, fiind programate pentru ocupare localităţile Zalău, Dej, Beclean şi Bistriţa.
Pentru bistriţeni ziua de 8 septembrie a fost una a bucuriei şi tot