Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancher din România: „Nu e mediul în care să te uiţi să iei un credit"

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 octombrie 2011 ·

După ce ani la rând au arătat cu degetul către restricţiile „draconice" ale BNR pentru a justifica nivelul ridicat al dobânzilor, bancherii şi-au schimbat radical poziţia: „Era mai bine dacă banca centrală limita creditul de nevoi încă din urmă cu cinci ani".

Dacă în perioada de boom economic bancherii puteau fi încadraţi în două mari categorii - cei care luptau pentru desfiinţarea restricţiilor BNR şi cei care luptau pentru îmblânzirea acestor restricţii, acum, după trei ani de criză, situaţia stă cu totul altfel. Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi altădată încadrat în categoria „moderaţilor", a ajuns să aibă o poziţie considerată mai degrabă extravagantă în comparaţie cu alţi preşedinţi de bancă. Cum altfel poate fi apreciată poziţia lui Gheţea, care susţine excluderea creditelor de locuinţă din noul regulament al BNR care vizează limitarea creditelor pentru populaţie, în comparaţie cu ceea ce spune preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen? „Nu este un mediu în care să te uiţi să iei un credit, să faci o investiţie sau să iei o maşină nouă...Este bine că banca centrală încă nu a micşorat dobânda cheie. E mult mai grav să duci dobânda în jos şi apoi să o creşti din nou din cauza inflaţiei, decât să o scazi după ce te asiguri că inflaţia este pe un trend descrescător. Părerea mea este că trendul inflaţiei va fi în jos", a spus Van Groningen la o conferinţă ARB.

Mintea cea de pe urmă

În ceea ce priveşte noile norme de creditare pe care doreşte să le impună banca centrală, Groningen a spus că, dacă piaţa locală avea acum cinci ani o reglementare pentru creditele în valută, acum ar fi foarte multe persoane care ar avea lunar mai mulţi bani la dispoziţie şi nu ar fi fost nevoite să vireze aceste sume spre plata creditelor.

Bancherul a spus că, pe termen scurt, aplicarea regulamentului ar putea avea un efec

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 5 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°