Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Începe marea asfaltare a uliţelor şi drumurilor judeţene

Publicat in Adevarul, marți 7 iulie 2009 ·

Autorităţile susţin că investiţiile în infrastructură nu vor fi afectate de criză. Aproximativ 10 milioane de euro vor fi investiţi, până la finele anului, în reabilitarea, modernizarea şi asfaltarea a zeci de kilometri de drumuri. Conducerea judeţului Arad a anunţat un buget record pentru investiţii în infrastructură. Astfel, dacă anul trecut judeţul Arad a primit pentru investiţii de infrastructură de la bugetul statului 4 milioane de euro, doar în primele şase luni ale acestui an suma a ajuns la peste 9 milioane de euro.

Autorităţile judeţene spun că anul acesta este de vârf în ceea ce priveşte începutul asfaltării drumurilor în comune, atât a străzilor din interior, cât şi a drumurilor care leagă satul de centrul de comună, sau comunele între ele. „Vom continua în acest an lucrări începute la finele anului trecut pe 70 de kilometri de drum comunal şi am deschis 27 de lucrări noi, pe încă 95 de kilometri de drum. Unele dintre aceste drumuri nu au fost asfaltate niciodată”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta a mai declarat că a reuşit să economisească, la încheierea primul semestru al acestui an, 1.5 milioane de lei. „Am avut grijă ca nicio investiţie să nu sufere din punct de vedere financiar. Judeţul Arad nu este afectat în ceea ce priveşte investiţiile”, a mai declarat Nicolae Ioţcu.

Investiţii de viitor

Autorităţile judeţene au catalogat drept prioritare şi investiţiile în drumurile transfrontaliere, în încercarea de a apropia infrastructura din Arad de cea din Ungaria. „În cel mai sărac sat maghiar nu vezi un fir de praf pe stradă, o groapă în şosea. Sper să fie aşa şi la noi”, a spus Sandor Kiss, din localitatea Variaşul Mic. Autorităţile judeţene au în plan modernizarea drumului Dombegyhaz – Variaşu Mic dar şi a şoselei Elek – Grăniceri, care va facilita accesul românilor în Ungaria.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 14 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 20 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 52 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°