Nu mai putin de opt unitati de invatamant din judetul Iasi ar putea tine topul cu cei mai multi chiulangii. Din cauza numarului mare de absente acumulate, elevii au pierdut chiar si banii primiti in cadrul bursei "Bani de liceu", adica 1,8 milioane lei lunar. Cu alte cuvine, numarul beneficiarilor pe luna februarie ai acestei burse s-a subtiat cu cifra incredibila de 437 de elevi, care nu vor mai putea primi bani din cauza absentelor. Cifra este foarte mare, avand in vedere ca, desi acest an scolar este abia la jumatate, numarul chiulangiilor depaseste numarul total de absenti inregistrat pe intreg parcursul anului scolar trecut.
Cu cei mai multi elevi care au pierdut bursa din cauza absentelor conduce Scoala Profesionala din Harlau, care a contabilizat 24 de elevi ramasi fara bani de bursa. Grupul Scolar Mihail Busuioc din Pascani a ridicat bursele la 20 de elevi chiulangii. Din municipiul Iasi, pe acceasi treapta sunt Liceul Agricol V. Adamachi si Colegiul Tehnic Gh. Asachi, unde sunt cate 18 elevi care au pierdut bani din cauza absentelor. Acestora le urmeaza elevii de la Grupul Scolar de Transporturi CFR, Grupul Scolar Nicolina, Grupul Scolar Mihail Strurdza si Colegiul Textil I. C. Stefanescu. Daca initial in judetul Iasi au fost declarati 6.687 de beneficiari ai bursei "Bani de liceu", in prezent au mai ramas doar 6250 de elevi care ridica 1,8 milioane lei pe luna. Singura conditie pusa beneficiarilor este sa nu aiba mai mult de 20 de absente nemotivate.
Nu mai putin de opt unitati de invatamant din judetul Iasi ar putea tine topul cu cei mai multi chiulangii. Din cauza numarului mare de absente acumulate, elevii au pierdut chiar si banii primiti in cadrul bursei "Bani de liceu", adica 1,8 milioane lei lunar. Cu alte cuvine, numarul beneficiarilor pe luna februarie ai acestei burse s-a subtiat cu cifra incredibila de