Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bookfest. Am intrat in UE

Publicat in Dilema Veche, joi 15 iunie 2006 ·

Să presupunem că aţi citi undeva următoarea ştire: "Marţi, 13 iunie, la Romexpo, s-a deschis prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest. În cuvîntul inaugural, dl Gabriel Liiceanu, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, a insistat asupra faptului că Salonul a fost organizat exclusiv din resurse private şi a făcut o vagă aluzie la refuzul Ministerului Culturii de a contribui financiar la acest proiect. Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs despre importanţa cărţii în istoria unui popor şi a pledat pentru simbioza între cultura scrisă şi tehnologiile moderne ale informaţiei. Ambasadorul Germaniei, Excelenţa Sa dl Wilfried Gruber, şi-a exprimat satisfacţia de a vedea la Bucureşti, la încheierea misiunii sale, un Salon de Carte atît de bine organizat şi care, pe deasupra, are în denumire o particulă germană, fest. În încheiere, oficialităţile prezente au vizitat cîteva standuri şi au participat la recepţia oferită de organizatori".

Plicticos, nu-i aşa? În "ordinea" presei române, dacă Traian Băsescu apare în public şi nu "se ia" de Guvern, dacă la un asemenea eveniment cultural nu ies scîntei dinspre/ înspre Ministerul Culturii, n-am făcut nimic: n-avem marfă decît de-o "ştire pe scurt", bună de umplut vreun spaţiu rămas liber în ziar.

Şi totuşi, aşa a fost. Într-o deplină normalitate, în prezenţa preşedintelui României, s-a deschis Salonul de Carte Bookfest. Traian Băsescu n-a mai fost, pour une fois, "preşedinte-jucător", ci preşedinte pur şi simplu: a patronat, în modul cel mai adecvat funcţiei sale, deschiderea acestui eveniment cultural. Grămada de jurnalişti cu microfoanele şi reportofoanele întinse spre corzile vocale ale preşedintelui (doar-doar vor "pescui" ceva) a însoţit degeaba suita prezidenţială printre standuri: n-a fost decît o vizită obişnuită.

Salonul beneficiază (în sfîrşit!) de un spaţiu generos, în care sînt

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum o ora
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciucă: Pentru a putea în continuare ca PNL să îşi asume rolul de garant al libertăţii, echilibrului, cer filialei din Galaţi să asigure cel mai bun scor din istoria sa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberalii de la PNL Galaţi să meargă din uşă în uşă, din stradă în stradă şi să prezinte oamenilor faptele lor şi să le spună că este o distincţie de performanţă între administraţiile liberale şi restul administraţiilor

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 2 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare franceze şi cere un armistiţiu olimpic

HotNews acum o ora
Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis marţi preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului france

Anunț OFICIAL! Ce se întâmplă cu Simona Halep la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) NU a primit wild card la Roland Garros. Sportiva din România nu este pe lista jucătoarelor care au primit această invitație la acest Grand Slam.

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 4 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum 2 ore
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”

Mediafax acum 29 minute
Preşedintele Iohannis vrea să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei. În trei ani de zile, România a lansat o singură rachetă cu sistemul PATRIOT. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are mari reţineri privind trimiterea sistemelor în Ucraina. Decizia fina

Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct

Ziarul Financiar acum o ora
“Deci tu zici că 52% sunt împotriva unui lider peste ţările europene. Aşa cum ţi-am spus şi la început, eu cred că ei se gândesc că domnul Iohannis va fi candidat şi (…) pentru că probabl, nu-i mai reprezintă (…) de-aia nu vor lideri la Bruxelles”.

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°