Sala de clasă arată jalnic, iar din 18 copii doar cinci mai vin la cursuri. În curtea comună unde funcţionează grădiniţa şi şcoala sunt două WC-uri, iar la cel modernizat se intră doar după ce obţii clanţa, sau „codul pin” de la învăţătoare. Motivul „restricţiei”: copiii să nu fure obiectele.

Din cei 18 copii înscrişi la grădiniţa din Balota, comuna Racoviţa, n-au fost ieri decât cinci la sala de curs. Îmbrăcaţi mai gros, micuţii se zgribuleau de frig pentru că până acum nu li s-a făcut încă focul în sobă. „O să scoată un pic de fum, dar nu avem lemne tăiate”, ne spunea femeia de serviciu care a promis că le face de mâine un pic de căldură. În grădiniţă copiii sunt foarte isteţi şi trei dintre ei chiar sunt născuţi dincolo de graniţele ţări. Armando este un puşti tare vorbăreţ, care ştie franceză, fiind născut pe Malul Loarei. „Comment t’appell tu?”, mă interpelează piciul care este foarte isteţ şi care mereu se aşează în prima banca la fel de ponosită ca toate celelalte. După câteva minute, în timp ce desena cu culorile ale căror mine se rupeau mai tot timpul, îmi spune: „Ştii că noi avem şoricei aici. Noaptea vin şi mănâncă din hârtii şi îşi mai fac şi nevoile prin dulap”, spune cu multă convingere piciul.

Pereţi coşcoviţi şi şoareci

În dulapul care stă să cadă, dosarele sunt roase de şoareci iar excremente sunt peste tot. „Doar ieri când am plecat am făcut curat, le-am pus şi grâuşor şi tot degeaba”, s-a dezvinovăţit educatoarea Ioana Sandu. Pereţii sălii de clasă sunt coşcoviţi, materialele didactice sunt vechi, iar din grupul celor cinci elevi, o voce adaugă: „Eu am văzut aici şi un şarpe. Uite a lăsat şi o dâră pe aici, pe lângă fereastră”. Emilian Negoiţă, zis Milo, s-a născut la Londra şi mereu îi place să se ascundă. „Aici nu mă mai găseşte şoarecele”, zice micuţul aşezat sub o masuţă pe care tronează câteva jucării foarte vechi. Prietenul l