Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

Femeile mănâncă mai mult din cauza unui dezechilibru chimic

Persoanele supraponderale nu pot fi învinuite pentru faptul că nu se pot abţine de la mâncare. Acesta este rezultatul unui studiu, efectuat de experţi nutriţionişti. Oamenii de ştiinţă au descoperit că unele femei obeze au de suferit din cauza unui dezechilibru chimic prezent în creier, din pricina căruia „victimele“ se bucură mai puţin de gustul bun al mâncării sau de bucatele savuroase. Cercetătorii spun că, din această cauză, persoanele afectate mănâncă prea mult, pentru a compensa lipsa de satisfacţie gustativă. Aceste constatări, făcute în urma unui studiu de un an, explică de ce unii oamenii sunt mai tentaţi să se răsfeţe cu diverse gustări şi să consume porţii uriaşe de mâncare. Cu toate acestea, experţii în nutriţie subliniază că principalele cauze ale obezităţii rămân totuşi lipsa de activitate fizică şi consumul exagerat de mâncare. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 43 de tinere, ideea fiind aceea de a monitoriza felul în care creierul acestora reacţionează atunci când consumă un milkshake de ciocolată. Oamenii de ştiinţă au analizat în primul rând nivelul de dopamină, „răsplata“ de natură chimică ce invadează creierul în timpul desfăşurării activităţilor care produc plăcere, precum mâncatul şi băutul. S-a constatat că satisfacţia este direct proporţională cu viteza cu care dopamina ajunge în creier. Cercetătorii din cadrul Universităţii din Austin, Texas, au făcut tomografii pentru a evidenţia fluxul sanguin din partea creierului, numită striatum dorsal, partea responsabilă cu „recompensele“ şi plăcerea. În următorul an a fost monitorizată greutatea subiecţilor şi s-a constatat că femeile care au reacţionat cel mai puţin la plăcerea provocată de milkshake au fost mai predispuse la îngrăşare. La aceleaşi femei s-a testat şi existenţa unei variaţii genetice asociate cu numărul de recept

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 7 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 11 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 10 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 9 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 11 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 10 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud

HotNews acum 8 ore
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres. Continutul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°