Fiică de „năpârcă de burghez“, educată de o contesă, Aurelia Marinescu a hotărât să scrie cartea „celor 22 de milioane de români“ după ce a predat limba română mai bine de un sfert de secol la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir“ şi s-a confruntat cu problema copiilor „crescuţi cu cheia de gât“, care, în opinia autoarei, nu ştiau regulile elementare de comportament în societate.

Aurelia Marinescu vorbeşte despre maniere şi bun-simţ ca şi când ar fi singura noastră salvare. Şi pentru autoarea cărţii „Codul Bunelor Maniere“ nu există alt remediu pentru „degringolada societăţii în care trăim“. Consideră că nivelul de educaţie al părinţilor îi influenţează într-o măsură covârşitoare pe copii, astfel că educaţia celor mici trebuie să înceapă cu educarea părinţilor lor şi că prăpastia dintre oamenii civilizaţi şi cei necivilizaţi este, de cele mai multe ori, de netrecut.

Manualul de bună purtare „Codul bunelor maniere“ a fost publicat pentru prima dată în 1995, iar, în 1999, Aurelia Marinescu a scos, cu ajutorul Editurii Humanitas, o a doua ediţie. Cartea s-a bucurat de un imens succes. La cei aproape 80 de ani, Aurelia Marinescu speră doar ca toţi românii să adopte regulile celor „şapte ani de-acasă“, repetând cu o tinerească încăpăţânare că politeţea nu a făcut niciodată nimănui niciun rău.

„Adevărul“: Cum v-aţi gândit să scrieţi „Codul bunelor maniere“?

Aurelia Marinescu: Am fost profesoară 25 de ani la Liceul „Dimitrie Cantemir“ şi în tot timpul ăsta am avut şi clase de dirigenţie, astfel că m-am confruntat cu problemele pe care le întâmpinau copiii ai căror părinţi lucrau toată ziua. Crescuţi cu cheia la gât şi neavând pe cineva care să îi îndrume, copiii ăştia nu ştiau regulile elementare. M-am îngrozit când am realizat că vor creşte şi vor avea la rândul lor copii şi nu vor şti ce să-i înveţe. Am înţeles atunci că bunele maniere – ca