Universitatea Craiova - Rapid 0-0
Stadion „Ion Oblemenco“, spectatori: 15.000. Universitatea: Bornescu - Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose - Wobay, Dilevski (’46, V. Găman), Prepeliţă, Gîngioveanu - Baird (’71, Stoianof), Fl. Costea (’78, Bărboianu). Antrenor: Nicolo Napoli.
Rapid: E. Andrade - Maftei, Fernandes, J.P. Andrade, Bozovici (’64, Perjă) - Răduţă (’64, J. Cesar), Adefemi, Lazăr, Spadacio, Cesinha (’86, Pinto) - Boya. Antrenor: Jose Peseiro.
Cartonaş galben: Baird.
Au arbitrat: Ov. Haţegan - I. Popa, M. Savaniu.
Ştiinţa nu a reuşit să se impună sâmbătă seară în faţa Rapidului, deşi a părut superioară. Fanii Universităţii nu s-au putut bucura de un succes nici la a doua reprezentaţie a trupei lui Nicolo Napoli pe stadionul „Ion Oblemenco“. Alb-albaştrii au intrat pe teren decişi să spele ruşine eşecului din Cupă, dar nu au avut inspiraţia necesară să depăşească Rapidul, echipă care, în prima repriză, nu a emis pretenţii. Napoli a surprins începând meciul cu Găman pe bancă, în linia mediană făcându-şi astfel loc Gîngioveanu. „Găman a jucat multe meciuri, este tânăr şi are şi el nevoie de o pauză“, a motivat italianul. Iar Gîngioveanu împreună cu Wobay şi Costea le-au scos peri albi giuleştenilor. Decarul Ştiinţei s-a aflat de cele mai multe ori în situaţie de a marca, însă de fiecare dată nu a găsit soluţia optimă. Fie a fost blocat, fie Andrade s-a aflat la post, fie nu a nimerit spaţiul porţii din poziţie bună, cum s-a întâmplat în minutul 39 (liber în careu). Wobay a arătat şi el de ce este considerat printre cei mai buni jucători străini din Liga I, în 90 de minute rapidiştii nereuşind să-i „fure“ mingea nici măcar o dată. Şuturile leonezului nu şi-au atins însă ţinta. Nici acţiunile lui Gîngioveanu nu au avut rezultatul dorit. Mijlocaşul oltean l-a pus o dată la încercare pe Andrade, cu un şut de lângă tuşă, dar acesta a r