Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speranţa a ieşit din cutia Pandorei

Publicat in Jurnalul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

În august 2007 scriam despre un tânăr de 23 de ani din Brăila care avea nevoie de ajutor. Jan Sorin Jipa. Născut la 6 luni, un boţ de 900 de grame, atunci când ar fi trebuit să înceapă să meargă a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Până la 6 ani nici nu a putut pune picioarele în pământ. Gimnastica recuperatorie zilnică, procedurile şi intervenţiile chirurgicale l-au ajutat în timp să-şi coordoneze parţial corpul. În 2007, Sorin era student în anul III la Psihologie. Atunci ne cerea ajutorul să poată pleca în China la un implant de celule stem. După o programare pierdută a reuşit să plece în decembrie 2008. Şi pentru asta este recunoscător. "Un mare ajutor la plecarea în China l-am avut de la BCR, care ne-a sponsorizat cu 8.000 de euro. Le mulţumim din tot sufletul, ca de altfel tuturor celor care au fost alături de Sorin. I-au dat multă încredere în viitor", ne-a scris mama lui, Georgeta Jipa. "După intervenţia din China, Sorin a început să încheie şi să descheie nasturi, să meargă mai uşor (acum poate merge câţiva metri singur, fără cârje). A început să dea mesaje pe mobil, ceea ce înainte nu reuşea. Şi datorită celui cu care face gimnastică, Sorin face acum lumânarea perfect. Încearcă în fiecare zi să scrie, doreşte din tot sufletul măcar să se poată semna. Visează să-i ajute şi el pe alţii, mai ales acum că este şi absolvent de Psihologie. De aceea am înfiinţat o asociaţie, «Speranţă şi vis», însă pentru a deveni funcţională mai avem nevoie de un sediu accesibil persoanelor cu dizabilităţi neuromotorii. Un loc în care copiii şi tinerii cu astfel de probleme să se întâlnească, şi să se susţină unii pe alţii. O veste la fel de frumoasă este că Sorin trăieşte acum şi o poveste de dragoste", mi-a povestit Georgeta Jipa dintr-o suflare. În acelaşi timp se străduiesc să adune bani pentru a doua intervenţie în China programată în octombrie anul acesta. Familia J

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 45 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 59 minute
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 18 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°