Testarea genetică pentru riscul de cancer este predictivă, dar nu raportează cu certitudine de 100% că o persoană va dezvolta un cancer. Despre indicaţiile, limitele şi implicaţiile psihologice ale acesteia, dar şi despre riscul pentru afecţiuni oncologice, în articolul semnat de dna prof. dr. Maria Puiu.

Testarea genetică se referă la analiza unor gene, cromozomi şi/sau proteine, utilizată pentru predicţia riscului de boală, identificarea purtătorilor clinic sănătoşi, diagnosticarea unor boli sau determinarea cursului probabil al acestora. Mai mult de 900 de teste genetice sunt disponibile pentru multe tipuri de cancere (de sân, ovarian, de colon etc., dar şi unele forme rare). Testarea genetică pentru riscul de cancer este predictivă (poate ajuta la prezicerea probabilităţii ca un individ să dezvolte un cancer în timpul vieţii). Niciun test genetic nu poate raporta cu certitudine de 100% că o persoană va dezvolta un cancer, dar poate indica dacă aceasta are un risc mai mare de cancer decât populaţia generală. Cu alte cuvinte, nu vor dezvolta boala toate persoanele care prezintă o genă legată de cancer. Se cunosc o serie de factori care sugerează că o persoană are risc să dezvolte un cancer ereditar: istoricul familial de cancer (trei sau mai multe rude din aceeaşi linie familială prezintă forme de cancer similare, corelate sau legate), debutul precoce (două sau mai multe rude diagnosticate cu cancer la o vârstă fragedă). American Society of Clinical Oncology (ASCO) recomandă ca testarea genetică să fie indicată în următoarele situaţii: persoana are o istorie indivi­duală sau familială care sugerează o cauză genetică a cancerului; testul pentru determinismul genetic al cancerului poate fi interpretat în mod adecvat; rezultatele testului vor ajuta în stabilirea diagnosticului, tratamentului şi/sau managementul membrilor familiei pacie