Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele canoist Serghei Covaliov a fost condus ieri pe ultimul drum » Deltă tristă

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 19 mai 2011 · ·

Unul dintre idolii lui Ivan Patzaichin şi apoi coleg în canoea de aur din 1968 a încetat din viaţă luni, la Letea

"Parcă ai vrea să ţină o viaţă", spunea Serghei Covaliov după cucerirea aurului olimpic. O viaţă care a început pe 14 octombrie 1944 la Mila 23 şi s-a terminat pe 16 mai 2011, la Letea. A crescut printre bărci, pe apă şi toată viaţa sa a fost legată de ele. Din Deltă a ajuns sportiv, unul de seamă.

În 1966, veştile bune ajungeau greu pînă acolo. Un televizor era o piesă rară. La căminul cultural din sat oamenii se adunau pentru a afla ce se mai întîmplă în lume. Printre curioşi se afla în acea sală şi Ivan Patzaichin. Avea 17 ani şi privea cum doi de-ai lor deveneau regii lumii la canoe dublu, 1000 de metri. Unul dintre consăteni era chiar Serghei Covaliov. "În acel moment mi-am dorit să fiu ca ei", îşi aduce aminte Ivan.

Mexic de aur

Peste doi ani, alături de idolul său, Ivan avea să cucerească lumea, departe de apele tulburi ale Dunării, tocmai în Mexic, la JO. "Aventura echipajului Patzaichin-Covaliov a început cu puţin înaintea Olimpiadei. Multă vreme Serghei Covaliov îl avusese coechipier pe Andrei Conţolenco. De ceva vreme angrenajul se cam dereglase, nu mai funcţiona ca înainte. Un rezultat socotit sub potenţialul celor doi pescari, în regata preolimpică de la Tampere, l-a făcut pe antrenorul Radu Huţan să se gîndească la formarea unui duet mai puternic. În afara lui Covaliov, la ora aceea cel mai bun canoist pe distanţe scurte era Ivan Patzaichin", au scris în cartea "Olimpiada mexicană" Ilie Goga şi Emanuel Valeriu. Aşa s-a format cel mai de succes dublu al anilor '70.

Pe lacul Xochimilco, Covaliov şi Patzaichin au scris cu pagăile o pagină de aur în istoria sportului românesc. Ivan avea 19 ani, iar Serghei 25 de ani. "După prima sută de metri, ai noştri sînt în frunte, cei doi pes

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 48 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°