Nu mi s-a părut acceptabil să întrerup seria cu Roland Garros pentru a aborda subiectul “Valiza”. Mai ales că, dacă-mi permiteţi să fiu cinic, e un subiect oarecum atemporal, cel puţin din punct de vedere al condamnatului principal. Subiectul încă suscită interes, ieri aţi putut citi aici părerea colegului de rubrică, iar în principalul cotidian de sport pe cea a lui Ovidiu Ioaniţoaia. Eu văd diferit lucrurile. Televiziunile o cotesc spre alte aspecte, gen paturi suprapuse, unii realizatori cred că şi-au muşcat buzele pentru transferul discret al lui Becali la Jilava. Pur şi simplu nu se pot obişnui cu ieşirea sa din peisaj, în loc de tricouri cu “Free Gigi” ar trebui să îmbrace unele cu “Freeze Gigi”, adică să-l congeleze pe Gigi ca să beneficieze de el şi generaţiile viitoare, ca într-una dintre melodiile de început ale celor de la trupa Taxi, “Criogenia salvează România”. Ca să închei cu Gigi Becali, care nu ştie ce să mai facă, la cine să se roage pentru graţiere sau întrerupere de pedeapsă, mi se pare că atitudine mai demnă a avut vărul său Ioan Becali, altfel un personaj mult mai puţin frecventabil, care a scos fraza aia memorabilă cu puşcăriile care sunt pentru oameni, nu pentru girafe.

Atunci, în 2008, scriam aşa într-un articol intitulat „Am scris pe bune. Mă premiază cineva?”: „Acordarea unor foloase pentru îndatoriri normale creează un orizont de aşteptare deformat. Dacă şeful te laudă că într-o dimineaţă ploioasă ai ajuns la timp la serviciu, data viitoare te vei simţi nedreptăţit dacă el va ignora acest lucru. […] Particularizând pentru fotbal, în cazul proliferării acestei practici, o echipă nemotivată la final de stagiune, presupunând că nu va fi ofertată de terţi, se va răzbuna pe “zgârciţi” făcând deliberat pârtie adversarului. Bineînţeles, următorul pas este premierea arbitrului pentru a fluiera, chipurile, corect. La fel, pentru că a scri