Oficiul Judeţean de Poştă Cluj va disponibiliza, începând cu data de 3 septembrie, 132 de angajaţi.
Poşta Română a demarat procesul de restructurare, iar în urma consultării cu reprezentanţii salariaţilor a decis şi numărul persoanelor care vor părăsi compania. Potrivit liderului Sindicatului Lucrătorilor Poştali din Cluj, Carol Sinka, 132 de angajaţi vor fi disponibilizaţi la Cluj, iar la nivelul Centrului Regional de Tranzit vor fi daţi afară alţi 22.
„Personalul disponbilizat va beneficia de salarii compensatorii conform legii, în funcţie de vechime”, a declarat pentru citynews.ro Carol Sinka.
Astfel, angajaţii cu o vechime cuprinsă între 3 şi 10 ani vor primi echivalentul salariului pe 12 luni, cei cu o vechime cuprinsă între 10 şi 15 ani vor primi salariul aferent pentru 20 de luni, cei cu o vechime cuprinsă între 15 şi 25 de ani vor primi salariul pe 22 de luni, iar cei care au o vechime de peste 25 de ani vor primi echivalentul salariului pe 24 de luni.
Carol Sinka a mai precizat că, în urma disponibilizărilor, activitatea poştei în mediul rural va avea cel mai mult de suferit.