Două etape ne mai separă de sen­tinţele actualei ediţii de campionat. Şi aceste etape conservă în conti­nuare o doză considerabilă de in­teres, fiindcă, cel puţin teoretic, mai este loc pentru răsturnări spectaculoase de situaţie. Oţelul şi Politehnica Ti­mişoara par să fi luat distanţă decisivă faţă de Vaslui în lupta pentru banii din Liga Campionilor. Dar, sfidând ra­ţionalul, capriciile matematice mai oferă o şansă de recurs moldovenilor. Disputa rămâne interesantă şi în li­citarea locurilor din Europa League. Gigi Becali, fiind în situaţia de a se mulţumi cu puţin, declara după egalul Stelei de la Mediaş că echipa sa şi-a atins obiectivul, şi anume acela de a scoate Gazul din cursa pentru cupele europene. Dar vorbele spuse la supărare nu acoperă realitatea de fapt. Gazul ameninţă în continuare poziţia Stelei de la numai două puncte distanţă. În plus, echipa din Mediaş pare avantajată de program şi chiar de o mai consistentă aşezare în joc. Mai liniştite par echipele care au avut ca obiectiv evitarea retrogradării şi, implicit, cele care deja s-au acomodat cu eşecul. Nici chiar Universitatea Craiova nu mai speră în matematici abracadabrante. Disputa acerbă pentru locurile din clasament mai bine retribuite ar trebui să promită nişte dispute mai zvâcnite pe terenul de joc, ar trebui să cheltuiască mai multă ambiţie din partea cramponaţilor şi a dresorilor de pe bancă. Dar eu n-aş paria nici restul de la pâine pe o asemenea variantă. De unde atâta ambiţie şi atâta nerv la nişte bieţi trăgători derutaţi de hăţuri proaste şi birjari neisprăviţi. Dramatismul finalului de campionat devine spectacol de larg consum doar graţie enervării nervoase care-i animă pe lăcomiţii mediocrităţii. Prefaţa me­ciului considerat conjunctural ca o veritabilă finală de campionat este de o amploare care lasă mult în urmă opera în sine. Marian Iancu hărni­ceşte la atacurile care ţintesc Oţel