Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jos pălăria, Herr Klose!

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 iulie 2010 ·

Adevărul e că, dintre cele patru semifinaliste, o singură echipă mă seduce. Cu excepţia pasului greşit din meciul cu Serbia (0-1), Germania a făcut până acum o demonstraţie de forţă. Victoria nemiloasă cu echipa părăsită de Dumnezeu a lui Maradona este cel mai bun exemplu de eficacitate şi spectacol. Grupul lui Low funcţionează ca un motor german de mii de cai putere, impecabil, bine uns cu tehnică în regim de viteză, protejat de o carcasă zdravănă de condiţie fizică şi cu un consum optim de energie&combustibil. N-o să ne îndrăgostim niciodată de alde Lahm sau Schweinsteiger. Piesele mecanismului nu strălucesc, dar funcţionează cu precizie de ceas elveţian. Tocmai asta dă savoare jocului.

Am simţit-o cel mai bine la umilirea Argentinei (4-0). Eram încă sub depresie, după ce Brazilia ne părăsise, dar începeam să ne bucurăm pentru un tip de fotbal în care plăcerea nu e dată de fineţea artistică, ci de desenul perfect produs pe gazon de Klose&Co. Şi apropo de Klose (foto), băiatul ăsta merită un loc bun în cartea de istorie a fotbalului. Discretul Miroslav are nevoie de un gol ca să-l egaleze la puncte pe celebrul Ronaldo, cel care a penetrat poarta campionatelor mondiale de 15 ori. Ronaldo era vedetă. Prin el însuşi, prin explozia sprinturilor sale, prin savoarea coechipierilor şi a jocului Braziliei. Klose e altceva. Nu e VIP, se vede în tenacitatea sa că nu va deveni nicicând supraponderal, punctează şi nu pare să devină celebru indiferent câte goluri ar da. Klose este esenţa pură a unei echipe construite din fibră dură, uşor antipatică, dar care merită îmbrăţişată cu dragoste pentru că ia fotbalul în serios atunci când alţii îl fentează. Jos pălăria!

Laurenţiu Ciocăzanu

Adevărul e că, dintre cele patru semifinaliste, o singură echipă mă seduce. Cu excepţia pasului greşit din meciul cu Serbia (0-1), Germania a făcut până acum o demonstraţie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 32 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 25 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°