Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telenovelă cu imigranţi

Publicat in Adevarul, marți 12 octombrie 2010 ·

Romanul lui Radu Aldulescu este inspirat de povestea reală a unei cântăreţe de muzică populară din Arad, ajunsă în anii '80, azilantă la Viena. Ca biografie a unei persoane reale, cartea este impresionantă, dar, ca literatură, nu înseamnă nimic.

Ana Maria află povestea băiatului de care se îndrăgosteşte: „Tuşica îi spuse povestea unui copil din Arad, cam de vârsta ei, care în urmă cu câţiva ani a trecut printr-o cumpănă grea, iscând prin acea cumpănă o înfruntare între un înger rău al ispitei şi un înger păzitor, al binelui şi al îndepărtării de ispită. Când maică-sa l-a certat pentru notele proaste, el s-a lăsat atât de tare în voia ispitei mâhnirii încât a hotărât să se arunce pe fereastra apartamentului de la etajul zece în care locuia... Ana tresări: uite că-şi amintea, auzise pe când era la liceul german, tot liceul şi tot Aradul vuiau de povestea copilului ăla care a sărit de la etajul zece şi n-a păţit nimic. O minune dumnezeiască, da, dar tuşica ştia mai bine cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Copilul s-a aşezat pe pervazul ferestrei ca şi cum s-ar fi pregătit să se culce, spunându-şi rugăciunea obişnuită înainte de a-şi da drumul în gol: înger-îngeraşul meu ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fii cu mine şi mă-nvaţă să fac bine, de tot răul mă păzeşte, şi chiar l-a păzit. A ajuns jos nevătămat. Lumea l-a văzut cum a căzut de sus, cum s-a ridicat în picioare de pe caldarâm, s-a scuturat de praf şi s-a întors în casă în apartamentul de la etajul zece. Întâmplarea a apărut în ziare şi la televizor, iar el a povestit în biserică cum s-a rugat îngerului şi cum în timpul căderii a simţit o forţă ca nişte braţe care l-au susţinut şi i-au încetinit căderea, făcându-l o vreme să plutească."

Destin de ausländer

Romanul spune povestea arădencei Mariana Bejan care decide să fugă din ţară, lăsându-şi în urmă fetiţa, pe Ana Maria, în vârstă de numai un a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

VIDEO SuperLiga: UTA, victorie categorică în fața Oțelului – Gălățenii, la prima înfrângere din play-out

HotNews acum 11 ore
UTA este noul lider din play-out-ul SuperLigii, după victoria înregistrată joi pe teren propriu în fața Oțelului Galați, scor 3-1, în etapa cu numărul șase. Mircea RednicFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia UTA – Oțelul

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°