Unii sunt atât de prezenţi în vieţile noastre, încât le îndurăm existenţa resemnaţi, cu sentimentul că nu e nimic de făcut, că va trebui să-i vedem, să-i ascultăm şi să auzim vorbindu-se de ei în permanenţă, până ce nu vom mai fi.

Vine însă şi o zi când dispar pe neaşteptate, de parcă nici n-ar fi fost. Şi-au consumat porţia de notorietate. Porţia poate fi de doar câteva zile, de un timp mai lung, uneori e mare, întinsă pe câţiva ani. Dar tot porţie. După ce dispar într-un neant, din care întoarcerile sunt de regulă scurte şi lipsite de glorie, te întrebi ce a fost asta? Cum a fost posibil ca un om, care nu lasă nici o urmă, a devenit totuşi o vreme subiect naţional în media şi în societate? Ce i-a motivat notorietatea dacă din ea nu s-a ales nici o idee de ţinut minte, nici o amintire de referinţă, nimic, nimic? O dată cu persoana se pierde în cea mai deasă obscuritate şi numele. Devine "Ăla, cum naiba îl chema?" sau "Aia, cum mama dracului îi zicea?". Iar o dată cu numele cade în derizoriu şi po­vestea cu care persoana îşi desena ima­ginea de persoană cu o largă notorietate.

E ca şi cum timpul care trece ne dezleagă dintr-o dată de amestecul acela de invidie, mirare, nonsens, curiozitate şi insuportabil, cu care ne stârneau notorietăţile zilei.

Mă întreb dacă s-ar putea concepe o ecuaţie matematică, în care să intre nu­mărul de citări ale numelui, gradul de im­portanţă al situaţiei în care apare nu­mele, nivelul de trai, starea învăţământului, tirajele şi audienţele şi alţi termeni care favorizează instalarea unui nimeni pe o treaptă socială cuvenită personali­tăţilor.

Aici e chestiunea la relaţia notorietate - personalitate. La faptul că notorietăţile se construiesc, pe când personalităţile au şi operă. Dacă aş fi solicitat pentru un sondaj să dau nişte nume ce-mi vin imediat în minte, în afara celor