Basarabia, acum Apropo de Ziua Mondiala a Profesorului. Nu stiu prin alte parti cum o fi, dar la noi... Ei, bine, iata o tema ce reclama imperios deschiderea parantezelor, expozitia meticuloasa laolalta cu epitetul fulgurant, crochiul impetuos dar si naratia apostolica, lenta, contabilizind migalos amanuntele si coroborindu-le, eventual, cu probe in ordinea documentarului. Caci domeniul nu e deloc unul idilic dupa cum ni se prezinta, fosti absolventi, ex-liceeni, zurbagii de alta data, contrasi acum in spirite sobre, gindind in termenii rationalitatii dar nostalgici in acelasi timp, cedind de fiecare data imaginilor revolute, dizolvati de amintirea unui copiat pe furis ori a unui schimb furtiv de replici la ora de geometrie, de pilda. Chiar daca am invatat intre timp (vai, o infinita lista a deceptiilor!) sa nu ne mai imbatam cu apa chioara a sloganelor si cliseelor, in pofida epidermic resimtitei justeti din ce-i in mina nu-i minciuna, tot edulcorat si pastelic ne evocam scoala si ale ei: subtext, culise, aspecte colaterale, rol si, esentialul, impact. Grobianismul cutarui profesor e sublimat ca umoare de circumstanta, gafa de exprimare a profei de romana - un accident nostim, un prilej de glumite „comprehensive", brutalitatea, violenta, mitocania, abjectia dascalilor, portul lor neglijent - alineate dintr-un dosar clasat, episoade din care, te miri cum, s-a expurgat dramaticul, tragicul uneori, tablouri in acuarela impaciuitorista, un fel de gravuri pastorale. Profesorul e o figura amnistiata mereu. Dar cit o sa-i cautionam morala tot mai dubioasa, deontologia din ce in ce mai peticita? Cit ne vom obstina sa vedem in figura lui adesea meschina si rudimentara haloul fastuos, conturul nobilitar? Cit vom mai merge la el cu flori, cadouri si, fireste, cash? Da, salariile in invatamint sint, la ora actuala (ca si inainte), de mizerie. Da, profesorul nu poate, ca atare,