Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perfecţioniştii! Cum au încercat Pep şi Mou să se surprindă reciproc în El Clasico din Ligă

Publicat in Pro Sport, joi 28 aprilie 2011 ·

Forţaţi de indisponibilitatea unor jucători, Mourinho şiGuardiola au făcut câteva mutări surprinzătoare. Puyol a început cafundaş stânga la Barcelona, în timp ce Lass Diarra i-a luat loculîn primul unsprezece al lui Real accidentatului Khedira.

Deşi de această dată Real Madrid a jucat pe propriul teren, JoseMourinho a decis din nou să nu rişte şi a început tot cu o echipăfără vârf de atac, la fel ca în finala Cupei Spaniei. Antrenorulportughez l-a păstrat la mijlocul terenului pe conaţionalul Pepe,care a blocat excelent construcţia Barcelonei în precedentele douămeciuri, unul în Primera şi unul în Cupa Regelui. Conştient deforţa ofensivă a catalanilor, "The Special One" a gândit din nou oapărare pe două linii, dar care a suferit mici modificări din cauzaindisponibilităţilor lui Carvalho şi Khedira. În locul primului ajucat Albiol, în timp ce mijlocaşul german a fost schimbat deLassana Diarra.

"IMPLANTUL"Puyol

Josep Guardiola nu s-a abătut de la clasicul 4-3-3, dar s-avăzut nevoit să improvizeze la mijloc şi pe partea stângă adefensivei. Cum Iniesta s-a accidentat, antrenorul"extratereştrilor" l-a titularizat pe Keita, mutare care a scăzutdin viteza de atac a Barcelonei. Victor Valdes a revenit în poartă,Pinto fiind doar "portarul de Cupă", iar surpriza a constituit-otitularizarea lui Puyol în stânga apărării, ca urmare aindisponibilităţilor lui Abidal, Maxwell şi Adriano. Guardiola maiavea varianta Gabi Milito, dar a preferat experienţacăpitanului.

GicăPopescu, reporter special la TVR

Chiar dacă meciul de aseară a avut loc la Madrid, TVR a mizatdin nou pe Gică Popescu pentru postura de reporter special."Baciul", fost jucător al Barcelonei, a avut misiunea de a realizainterviuri cu vedete din cele două tabere. La partida cu Şahtior,din sferturi, Popescu l-a intervievat la final pe Guardiola (foto)."El Clasico III" a fost în direct a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 6 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°