Daca subiectul Parlamentului unicameral, lansat de PD-L, tot a revenit in actualitate, presedintele Curtii Constitutionale avertizeaza: in Romania exista trei Parlamente unicamerale.
Modificarea Constitutiei este necesara, insa un astfel de demers ar putea avea loc dupa adoptarea de catre statele UE a Tratatului Constitutional in vederea raportarii la eventualele contradictii, a spus ieri presedintele Curtii Constitutionale (CCR), Ioan Vida, in cadrul dezbaterii organizate de Forumul Academic Roman cu tema "Regimuri constitutionale in Uniunea Europeana". Competentele decizionale similare ale fiecarei Camere reprezinta o mare deficienta semnalata de Vida. "De exemplu, noi spunem in Constitutie ca avem un Parlament bicameral. Dar in articolul 75 ulterior instituim o regula care distruge acest sistem bicameral. Spunem ca o Camera este Camera de reflectie, care poate sa nu faca nimic cu un proiect de lege, iar in alta parte spunem ca este o Camera decizionala care poate sa faca ce vrea ea, indiferent de ceea ce spune cealalta Camera.
La ora actuala nu mai avem Parlament bicameral, ci avem trei Parlamente unicamerale: atunci cand Senatul este camera decizionala, este Parlament unicameral, atunci cand Camera Deputatilor este camera decizionala, ea este Parlament unicameral si, in unele cazuri cand Parlamentul se intruneste in sedinta comuna, iar avem o singura camera", a explicat Vida. El a declarat ca eliminarea acestor contradictii este o prioritate. "Practic, bicameralismul promovat de Constitutia Romaniei este desfiintat prin existenta a trei camere unicamerale, a trei Parlamente", a afirmat Ioan Vida. Presedintele CCR crede insa ca la capitolul impartirii puterii intre autoritatile executive, presedinte si premier nu ar fi nimic de ajustat pentru ca disensiunile constitutionale au aparut din cauza conflictelor personale.
Aflan