Autorităţile judeţului Vrancea i-au adus un ultim omagiu, ieri, academicianului Gheorghe Buzatu. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Cel Mare, şi viceprimarul Focşaniului, Tudorel Trofin, au fost prezenţi la înmormântarea istoricului Buzatu, slujba de înmormântare fiind organizată la Biserica „Sf. Lazăr“ din Iaşi.
Istoricul s-a stins din viaţă luni, în jurul orei 12.00, în urma unui stop cardio-respirator. Academicianul Gheorghe Buzatu era cetăţean de onoare al municipiului Focşani. El s-a născut la Sihlea, la 6 iunie 1939. Un prieten al Vrancei, Gheorghe Buzatu a fost o prezenţă constantă la seminariile naţionale organizate în ultimii ani la Muzeul Unirii din Focşani.
Biografia academicianului Gheorghe Buzatu este impresionantă. Născut la Sihlea în 1939, el a urmat Liceul „Alexandru Vlahuţă“ din Râmnicu Sărat, iar în 1961 a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. În 1971 a obţinut doctoratul cu lucrarea „România şi trusturile petroliere internaţionale până în 1939“, volum premiat de Academia Română. A lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol“ al filialei Iaşi a Academiei Române până în 1992, apoi ca cercetător ştiinţific principal I al „Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei din Iaşi a Academiei Române“ până în 1997. Din 1992 a îndeplinit şi funcţia de director al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei din Iaşi a Academiei Române.
Academicianul Gheorghe Buzatu a susţinut conferinţe şi comunicări ştiinţifice la cele mai importante universităţi din lume, precum Stanford, Palo Alto, Harvard, Columbia, Portland, Oregon, Tucson, Michigan, Columbia, Cambridge, Oxford, Edinburgh, Lomonosov etc..
Autorităţile judeţului Vrancea i-au adus un ultim omagiu, ieri, academicianu