Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Politicile din 2009 şi 2010 sunt coerente, însă ajustarea e mai mare decât ar trebui

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că politicile puse în practică în 2009 şi 2010 sunt coerente, deşi ajustarea este mai mare decât ar trebui.

"Ionuţ Dumitru (economist-şef al Raiffeisen Bank n.r.) a spus că programul nostru nu a fost de austeritate, ci de ajustate. Sunt total de acord cu el şi vin şi spun, în plus, că nu e un simplu joc de cuvinte. Dacă creşti ceva cu 80% şi constaţi că nu mai ai putere să mai susţii acest lucru şi reduci de la o creştere de 80% la una de 50%, aceasta este o măsură de austeritate sau este ajustare? Este ajustare şi nu este un simplu joc de cuvinte aici. După ce ai majorat salariile bugetarilor cu 80% în trei ani, reducerea cu 25% este ajustare", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

El a adăugat că orice tăiere de venituri este dureroasă, în condiţiile în care salariatul s-a angajat să ia credite bancare şi s-a obişnuit cu un alt nivel de trai.

"Provocarea principală pe termen mediu este să reuşim să asigurăm sustenabilitate fiscală fără să punem în pericol perspectivele creşterii economice. Politicile dezvoltate în 2009 şi 2010 sunt coerente, deşi par a fi necoerente. Probabil că este o ajustare mai mare decât ar trebui . Cred că ajustarea este puţin mai tare, mai ales pentru 2011 şi 2012", a menţionat Isărescu.

Potrivit Guvernatorului, scăderea nivelului de trai nu ar trebui să ducă la populism, "pentru că s-a văzut ce a făcut populismul în perioada 2006-2008, nu a dus la o creştere economică sustemabilă a nivelului de trai".

Între 2000 - 2003 PIB /locuitor a crescut de la 26% la 31% din media UE, respectiv cu 1,26 puncte pe an, ceea ce a reprezentat convergenţă reală. Această creştere s-a realizat concomitent cu o scădere a deficitului structural de 2,2% din PIB la 0,7% din PIB, a mai spus Isărescu

"Numai în 2009, PIB-ul pe locuitor exprimat ca procent din media UE 27

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 42 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°