Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponturi pentru distracţia reşiţenilor la sfârşit de săptămână

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

Cărăşenii care vor să simtă adrenalina se pot îndrepta cu încredere spre zona Văliug-Semenic. Singurul traseu amenajat pentru enduro, din Caraş-Severin, îşi primeşte gratuit primii clienţi, amatori de viteză pe teren accidentat.

Ameninţarea Gărzii de Mediu cu amenzi a determinat administraţiile locale din zona Văliug-Semenic să ia primele măsuri, pentru cei care iubesc sporturile extreme, pe două roţi. Ca să îi ferească pe turişti de amenzile de 20.000 de lei pentru distrugerea ariilor protejate cu motoarele de enduro, Primăria din Văliug a terminat amenajarea primei piste pentru acest sport. Toată „afacerea” a costat administraţia circa 65.000 de lei, însă edilul şef crede că numărul motocicliştilor este atât de mare, încât investiţia o va scoate numaidecât. „Deocamdată, nu am stabilit nicio taxă pentru amatorii de enduro. Ne gândim la o sumă simbolică de 10 lei pe zi, ca să îi ademenim pe turişti, astfel încât această pistă să devină una populată”, spune edilul şef de la Văliug, Marius Mocanu.

Nu ocolesc pista

„Am auzit de această pistă. Este amplasată chiar la intrarea în comuna Văliug, pe partea stângă. Nu am ajuns încă, dar în acest weekend, plec cu prietena mea cu cortul, cu tot cu motor”, spune Mihai Babeu, reşiţeanul pasionat de sporturi extreme. Acesta a ascultat prognozele meteo şi este încântat de vremea excelentă care se anunţă la acest final de săptămână. „Numai bine, o baie, la panton va prinde super. Prefer zona Trei Ape, dar nu va fi greu să ajung de la cort la pistă. Fac cel mult 20 de minute pe drumul principal, deşi este plin de curbe”, adaugă reşiţeanul.

Baie şi soare

Împrejurările sunt perfecte şi pentru o plajă de zile mari. Asta mai ales că vremea se anunţă plăcută. Aşa că, doamnele sau domişoarele care îşi însoţesc prietenii, dornici să simtă adrenalina, au o opţiune excelentă: plaja la cele două lacuri din z

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 22 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 20 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 41 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°