Eşti pe o autostradă, singur în faţa maşinilor care vin în viteză. Le vezi cum se apropie, ştii că nu poţi să pleci de acolo şi îţi calculezi: mă lovesc sau nu? Sunt suficient de bine aşezat ca să treacă pe lângă mine două maşini simultan fără să mă lovească? Pot să mă strecor printre ele? Acestea sunt întrebările la care ar trebui să răspundeţi înainte de a vă aşeza într-un fotoliu confortabil, pentru a vă uita la filmul Damage, regizat de Louis Malle.
Aveţi suficientă abilitate şi mobilitate emoţională ca să puteţi, după ce încasaţi tot ce vă oferă filmul acesta, să o luaţi de la capăt? Să vă ridicaţi, să vă spălaţi pe dinţi şi să vă duceţi liniştiţi la culcare? Aţi încasat destul de multe în viaţă ca să puteţi să treceţi uşor peste asta, înţelegându-i însă toate sensurile?
"Ţine minte, răniţii vindecaţi sunt periculoşi. Ştiu să supravieţuiască", spune unul dintre personajele acestui film.
Damage e un film despre obsesia erotică, despre atracţia faţă de un bărbat mai bătrân, despre lumea unei femei care – pentru că a fost deja rănită mortal – nu se mai teme să dea totul în dragoste, despre situaţiile imposibile pe care ţi le pune viaţa în faţă ca să taci din gură şi să nu-i mai judeci pe ceilalţi.
Dacă aş descrie subiectul limitându-mă la acţiunea lineară, ar trebui să spun că un bărbat se îndrăgosteşte de iubita fiului lui şi are o aventură cu ea. Pentru morala noastră (şi de oriunde din lumea asta), întâmplarea, cu toate urmările ei, e ceva nepotrivit, incorect.
Dar filmul Damage se foloseşte de această poveste ca un pretext pentru a-ţi arăta momentele magice dintr-o relaţie puse într-un context diferit de poveştile de basm (în care el şi ea se văd, se plac şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi), ca să te întrebi: E corect să-i judec pe alţii, când nu ştiu, şi nici n-am cum să ştiu, ce
