Din ce în ce mai multe lucruri ne spun că trăim într-o ţară a lipsei de responsabilitate. Nimeni nu pare să-şi asume răspunderea pentru dezastrul în care ne aflăm.
Celebrul caz al lui Adrian Severin care, deşi prins cu mîţa-n sac, refuză să-şi dea demisia e doar cel mai recent şi cel mai vizibil. Asta cu atît mai mult cu cît el este pus în context european, unde politicienii demisionează pentru lucruri mult mai puţin grave. Şi, oricum, gestul celorlalţi doi parlamentari europeni aflaţi în aceeaşi situaţie e semnificativ.
Politicianul român nu-şi dă demisia, pentru că la noi această meserie nu este asociată cu ideea de onoare, ci cu cea de căpătuială. Aţi auzit de vreun şmecher să recunoască de bunăvoie că e escroc sau hoţ?
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Într-o astfel de atmosferă a lipsei de responsabilitate, presa însăşi a devenit iresponsabilă. Poate că, văzînd absenţa oricărui efect în cazurile de încălcare flagrantă a legii pe care le-a semnalat, a depus armele, s-a resemnat cu ideea că e inutil să te zbaţi în interesul Cetăţii şi s-a refugiat în zona facilă, a tabloidului şi a divertismentului. Aceasta ar fi explicaţia, dacă i-am acorda presei circumstanţe atenuante. Mie însă îmi vine greu să i le acord, pentru că ştiu că armele care chipurile acum sînt depuse au fost folosite mult timp pentru şantaj sau pentru jocuri de culise nu tocmai curate. Şi apoi, cine zice că presa a depus armele? Le are în continuare asupra ei, numai că le foloseşte de cele mai multe ori în interes propriu, nu în cel public.
Nu, nu am o părere prea bună despre mass-media din România – şi asta pentru că am neşansa să cunosc situaţia din interior. Pe de altă parte, tocmai pentru că ştiu foarte bine cum se face presă la noi, am o mare admiraţie pentru puţinii care înţele
