Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre responsabilitate

Publicat in Dilema Veche, joi 21 aprilie 2011 ·

Din ce în ce mai multe lucruri ne spun că trăim într-o ţară a lipsei de responsabilitate. Nimeni nu pare să-şi asume răspunderea pentru dezastrul în care ne aflăm.

Celebrul caz al lui Adrian Severin care, deşi prins cu mîţa-n sac, refuză să-şi dea demisia e doar cel mai recent şi cel mai vizibil. Asta cu atît mai mult cu cît el este pus în context european, unde politicienii demisionează pentru lucruri mult mai puţin grave. Şi, oricum, gestul celorlalţi doi parlamentari europeni aflaţi în aceeaşi situaţie e semnificativ.

Politicianul român nu-şi dă demisia, pentru că la noi această meserie nu este asociată cu ideea de onoare, ci cu cea de căpătuială. Aţi auzit de vreun şmecher să recunoască de bunăvoie că e escroc sau hoţ?

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Într-o astfel de atmosferă a lipsei de responsabilitate, presa însăşi a devenit iresponsabilă. Poate că, văzînd absenţa oricărui efect în cazurile de încălcare flagrantă a legii pe care le-a semnalat, a depus armele, s-a resemnat cu ideea că e inutil să te zbaţi în interesul Cetăţii şi s-a refugiat în zona facilă, a tabloidului şi a divertismentului. Aceasta ar fi explicaţia, dacă i-am acorda presei circumstanţe atenuante. Mie însă îmi vine greu să i le acord, pentru că ştiu că armele care chipurile acum sînt depuse au fost folosite mult timp pentru şantaj sau pentru jocuri de culise nu tocmai curate. Şi apoi, cine zice că presa a depus armele? Le are în continuare asupra ei, numai că le foloseşte de cele mai multe ori în interes propriu, nu în cel public.

Nu, nu am o părere prea bună despre mass-media din România – şi asta pentru că am neşansa să cunosc situaţia din interior. Pe de altă parte, tocmai pentru că ştiu foarte bine cum se face presă la noi, am o mare admiraţie pentru puţinii care înţele

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 9 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°